Adieu 2011. Bună vedere 2012

A mai trecut un an. Cel mai interesant de departe din viaţa mea.

Am învăţat să fiu iar fericită.

Am învăţat să fiu iar liberă.

Am învăţat să iubesc şi să fiu iar iubită.

Am învăţat să fiu iar să mă ridic.

Am învăţat să fiu iar eu.

Am învăţat să visez iar.

Mi-am câştigat libertatea şi am început să învăţ să trăiesc iar. Am întâlnit iar, neaşteptat, iubirea acolo unde nu am crezut că mă aşteaptă. Şi m-a aşteptat până m-am copt pentru ea. Am săpat adânc, am scuturat toate sedimentele, mai ceva decât Indiana Jones şi undeva, pe sub depunerile de lacrimi şi colesterol am dat peste mine, cea de acum 20 de ani şi cât de clişeistic ar suna, mi-am încheiat rătăcirile aiurea. Doar că sunt mai tare de cerbice, mai colţoasă şi muuuuult mai neagră în cerul gurii.

Am pierdut 3 ani din viaţă, o mulţime de vise şi bani, oferindu-le cuiva care le-a aruncat în troaca porcilor.

Am ieşit cu bine din o serie de situaţii care ar sta bine şi-ntr-un scenariu de film. Francaise, Noire. Dar care au decapat cam toată zgura din viaţa mea.

Am dat o monedă calpă, pe care alţii o acceptă de valoroasă pe una neacceptată dar mai valoroasă decât orice altceva.

Mi-am câştigat dreptul să visez şi am început să-mi trăiesc visele, unele dintre ele chiar aici pe blog. Şi recunosc sincer că mi-a fost de mare ajutor să dau foc în piaţa publică (indiferent cât de obscură ar fi) tuturor demonilor care mi-au zgrepţănat la poarta sufletului.

Sunt fericită că trăiesc şi că iubesc.

Sunt vagaboanda vieţii mele,

Ca într-un film cu Raj Kapoor,

Măturătoare de praf de stele

Şi cusurgie cu prea cusur!

Iar când adorm de dimineaţă

Îmi reproşez de la-nceput,

Că n-am luat totul de la viaţă

Şi nu i-am dat cât aş fi vrut.

Prinţesă, cerşetoare, actriţă, bloggeriţă, trolleriţă, visătoare, îndrăgostită, realistă, zgârcită, risipitoare, năucă, năucită, năucitoare, nălucă goală, arogantă, umilă, neroadă, înţeleaptă. Eu.

Adieu 2011.

2012, păzea că vin! Am de făcut parastasele şi apocalipselor tale!

Anunțuri

Atunci i-am condamnat pe toţi la contracepţie

Din motive pe care nu le înţeleg şi pe care le consider idioate, bisericile creştine nu permit folosirea mijloacelor contraceptive. Ce se întâmplă când cei doi au băut de s-au făcut muci/ s-au drogat până la un pas de comă dar tot nu se lasă de futut, sau sunt rude? Apare unul care-i calcă pe urme minunatului!

Cred că acest Pluguşor ar trebui să fie difuzat la toate orele de dirigenţie la care se vorbeşte despre metodele de contracepţie şi la toate facultăţile de teologie, la secţiunea misionariat.

I got the (look) fuck

Ştiţi privirea aia pe care o au femeile când li se năzare că TREBUIE făcut ceva?

Eu o ştiu! C-am văzut-o ieri pe la prânzişorul cel mic.

M-am întors de la mama toată numai idei de fapte mari şi am zis să nu intru cu treburi nefăcute în anul ce vine. Şi cum trebuia început cu cele mici să mă antrenez pentru cele mari, am zis că e obligatoriu să repar pe goguţă maică cel bătrân. Acesta ar fi laptopul cel vechi căruia i-am desprins 2 taste când am insistat să-l curăţ cu aspiratorul la ultima dezinsecţie generală a casei.

Aşa că am băgat nasul într-un service de pe strada mea centrală şi i-am zis unui băiet ce belea a căzut pe capul meu. Menţionând eronat că nu am rupt tastele, doar au sărit.

”Păi haideţi cu el doamnă ş-om vedea”.

S-a dovedit însă că cele 2 taste nu erau sărite ci se şi rupseseră două picioruşe. Cu alte cuvinte le lăsasem oloage.

Şi ce face puţică de la service ca să-mi demonstreze că el are dreptate (rupte) şi nu eu (sărite)?

Scoate şi a treia tastă, să-mi arate el mie the way the cookie crumbles!

S-a chinuit vreo 20 de minute să o pună la loc, ar fi trebuit să renunţe din prima secundă. Nu de alta dar are şi goguţă maică mândria lui, chit că e un sprinten matusalem. Şi trebuie să-şi demonstreze mândria şi neatârnarea cu orice cost. Chiar şi costul pierderii tastei ”m”.

Ca să-mi demonstreze cât e de genial, băietul a avut şi tupeu să-mi dea sfaturi. ”Sfatul meu personal doamnă e să vă cumpăraţi o tastatură nouă”. Doar faptul că-s o toantă sentimentală şi îmi e tare greu să renunţ la el, mai ales că mi-a fost prieten bun în ultimii 7 ani, m-a împiedicat să i-l fac guler. Măcar să am ce înlocui complet, dacă tot mă pun pe înlocuit!

M-am întors pe călcâie ca o doamnă ce sunt şi i-am aruncat peste umăr vindicativ:

”Sfatul meu profesional e să nu vă mai băgaţi dacă nu vă pricepeţi!”

Aşa că m-am dus bou la service cu două taste-n mână şi am venit vacă, ţinând în mâna jilavă de emoţii homicidale trei taste.

Pentru oameni care au toate 0 şi 1 la locurile lor: www.evocomputers.ro

Şi pentru cititorii http://groparu.ro/hai-sa-va-dea-groparu-un-laptop-la-concurs/

În căutarea norocului pierdut

Românul e profund religios.

Românul nu e superstiţios.

Am auzi a doua sentinţă de la o doamnă etnolog, invitată în data de 30.12.11, ora 22.30, pe TVR2. Vorbea, frumos de altminteri despre tradiţiile de anul nou. Şi spunea cu aplomb că nu suntem un neam superstiţios. Cred că stimabila doamnă nu s-a uitat în ultimele zile câtuşi de puţin la tv.

Ar fi văzut câţi oameni ”cu stare” şi-au pierdut starea la vrăjitoare, fiindcă, nu-i aşa, sunt şi nesuperstiţioşi şi tare credincioşi. Păcat că nu lansează vreo mâţă de jucărie neagră pe Magheru să vadă câţi şoferi vor băga în marşarier fără să gândească. Păcat că nu saltă chiloţii unor pipiţe să vadă cât de roşii sunt, ca să le poarte noroc. Regret, nu găsesc hieroglifa chinezească. Păcat că nu pune pe masă nişte pui/ curcan. O să aibă surpriza să îl găsească intact la finalul petrecerii dacă îs numai români adunaţi. Păcat  că nu se analizează câţi oameni cred în horoscop mai mult decât în cotaţiile bursei. Păcat că nu varsă o solniţă. Păcat că nu lasă paharul de vin/ şampanie/ whatever pe jumătate gol la o masă festivă. Sau nu încearcă să dea noroc cu apă. Sau să îndrăznească să nu spele o batistă de Paşti.

Mi-ar plăcea să o aud justificând toate eresurile. Sincer!

Educatio in integrum

 

http://www.facenews.ro/stiri/cu-ajutorul-lui-marinica-am-strins-450000-de-euro-s-93214.html

 

 

”Îl cheamă Marinică. Marinică Am­bro­se. Are 3 ani jumătate şi locuieşte în satul Crasna, din judeţul Vaslui, într-o cămăruţă, alături de părinţii săi şi de cei trei fraţi mai mari. Bă­ie­ţelul, e imaginea campaniei „Lăsaţi-mă să învăţ”, lansată de trus­tul Intact.”

 

Recunosc, în România o mulţime de creiere cu potenţial de excepţie sunt lăsate în paragină, numai Dumnezeu ştie câte genii putrezesc la oi sau în mine sau la turnat betoane. Asta fiindcă părinţii nu şi-au putut permite să îi trimită la şcoală fiindcă mai aveau o ciurdă de copii în bătătură.

 

Până acum 150-200 de ani, copii erau cu adevărat bogăţia unei case: mână de lucru ieftină asupra căreia părinţii, mai ales tatăl aveau puteri discreţionare, cu ajutorul cărora gospodăria se putea tocmi mai simplu şi mai comod. Dar timpurile au trecut, calitatea primează asupra cantităţii. Un om cu un tractor second hand merge de la 500 la 2000 de euro. Şi îl ai câţiva ani buni dacă îl îngrijeşti. 3-4 copii în curte te vor costa mai mult într-un an de zile, dacă stai să calculezi cât bagi în îmbrăcăminte, încălţăminte şi mâncare. Jucăriile nu intră în calcul, că dacă i-ai făcut pentru muncă, jucăriile nu se justifică. Ce păpuşi/ maşinuţe etc? Uite colea 3 cârpe înnodate, ajung până te ridici în picioare şi poţi să pui mâna pe ceva să munceşti.

La bloc e şi mai simplu, nu ai nicio muncă a câmpului la care să îi trimiţi şi nici nu există alte munci pe care să le poată executa care să justifice o târlă de copii. Desigur dacă ai 2 neuroni funcţionali şi nu te gândeşti la alocaţii ca fiind o sursă de venit de care poţi să depinzi.

 

Nu neg nici necesitatea demersului trustului Intact şi a celorlalte organizaţii care încearcă (cel puţin declarativ, nu le-am căutat la conturi) de a educa copii din mediile defavorizate. Aceşti copii nu au nicio vină că au venit pe lume aduşi de părinţi iresponsabili.

 

Dar nu ar fi mai simplu şi mai eficient să educi nu copii ci părinţii? Nu ar fi mai simplu să le speli ţărâna din urechi şi să le scoţi tâmpeniile din cap? În definitiv e cât se poate de simplu:

–          ai resurse pentru un copil, faci un copil

–          ai resurse pentru x copii, faci x copii

–          nu ai resurse pentru copii, nu faci copii!

 

Nu te fute ca iepurii şi nu turna copii pe bandă rulantă în ideea că ”Dumnezeu dă!” Dumnezeu te ajută, dar NU bagă în traistă! Iar pe lumea ASTA sunt peste 7 miliarde de suflete, pe care să ajute mai repede şi mai eficient? Nu e mai simplu ca în loc să laşi exclusiv în grija lui totul să te zbaţi pentru tine şi ai tăi? Da, ştiu, rugăciunilor li se răspunde absolut INVARIABIL! Dar celor mai multe, li se răspunde negativ. Ţine minte asta înainte de a te baza pe mila publică!

 

Ar trebui educaţi oamenii că să faci copii pe care să îi trimiţi pe străzi nu e o soluţie. Are dreptate deputatul care a propus să fie amendaţi şi cei care dau de pomană bani nu doar cei care cerşesc! Dând bani, nu rezolvi nicio problemă! Doar creezi o problemă!

”Bunii” creştini care dau de pomană celor cu handicapuri reale sau mimate cu multă îndemânare uită următoarele:

–          dând azi un ban, creezi premisele aşteptării ulterioare

–          dând bani celor care cerşesc, nu alini o durere, finanţezi de fapt crima organizată

–          dând bani unui copil amărât (care câştigă de fapt echivalentul unui salariu mediu pe economie în fiecare zi, maxim la două zile) nu îl ajuţi pe el. Cei care vor cheltui banii vor fi părinţii sau capii reţelei şi NU îi vor cheltui în folosul lui!

–          dând bani unui copil amărât vei săpa adânc în creierele ”jmechere” faptul că există o piaţă de proşti de muls. Aşa că vor comanda / trafica mai mulţi copii sau bătrâni. Sau şi mai rău, vor ”crea” ei înşişi, prin metode de un barbarism greu de imaginat handicapurile care te înduioşează până la lacrimi!

–          nici măcar nu îţi răscumperi păcatele făcute peste zi/an. Fiindcă banul pe care-l dai nu izbăveşte ci înfundă mai rău în marasm!

 

Aşa că mai bine educaţi părinţii să nu facă mai mulţi copii decât îşi pot permite! Şi o să se reducă mult presiunea socială!

 

Bambi şi idioţii

De multe lucruri pot fi acuzată pe lumea asta, mai puţin de lipsă de imaginaţie. Cei care mai citesc pe blogul meu ştiu asta. Prietenii ştiu şi mai bine ce imaginaţie debordantă şi ameţită pot avea.

Cu toate astea teoriile conspiraţioniste mă depăşesc. E peste puterile mele să achiesez la toate tâmpeniile alea. Una dintre cele mai mari tâmpenii e cea legată de Walt Disney, farmazonul, cel care a trăit pentru a perverti copii de pretutindeni. O secţiune specială e legată de filmul Bambi cel care ne-a cam lăsat şi pe noi în lacrimi în copilărie. Cum tocmai îl reia Antena 1, chiar am cum să-l comentez. (Recunosc. L-am uitat.)

Teoria conspiraţiei susţine că Disney a fost un nemernic care s-a folosit de desenele într-un mod neprincipial. Despre Bambi – şi acum mă bazez pe memorie – se spune că promovează familiile disfuncţionale, că încurajează uciderea mamelor şi încă altele. Se bazează desigur pe scena uciderii mamei lui Bambi.

 

Eh. Acum mă uit la Bambi şi i-aş lua la palme cu mult drag. Şi pe ei şi pe moş Disney.

Pe ei fiindcă spun tâmpenii majore. Nu văd nici un fel de mesaje subliminale care să îndemne la uciderea nimănui, nu văd nimic care să îndemne copii să se ucidă între ei sau adulţii să violeze prunci. Mai mult, tema orfanului e o temă recurentă în literatura orală şi scrisă de pretutindeni. Sunt poveşti, cărţi, poeme dedicate modului în care copii orfani se ridică deasupra condiţiei lor şi fac fapte de vitejie şi eroism. Poate şi ca super compensare.

 

În schimb, numai tâmpenii! De la un cap la altul!

–                           căprioarele fată prin mai. Iar toamna sunt deja suficient de mari, oricum nu mai au de prin septembrie pete, ca să nu mai depindă de laptele matern. Chiar dacă mai stau până în primăvara următoare în apropierea mamelor lor.

http://en.wikipedia.org/wiki/Red_deer#Breeding.2C_gestation_and_lifespan

–                           idioţenia cu ”mie n-or să îmi placă niciodată fetele/băieţii” e specifică societăţii europenizate şi moderne. În societăţile tradiţionale, chiar dacă sexele sunt separate, nu se întâlneşte repulsia pe care o cultivă presiunea societăţii. Şi în natură, cel puţin în cazul animalelor europene unde se presupune că ar trăi Bambi, majoritatea animalelor au ritualuri de curtare în care masculii trebuie să cucerească şi să apere femela.

–                           căprioarele trăiesc în haremuri, nu în unităţi familiale de tip mama şi cu tatăl

–                           masculii nu vor interveni niciodată să salveze un pui lipsit de mamă. Nu au acest instinct.

–                           taţii îşi alungă progeniturile masculine şi uneori nu ezită să le bată/ ucidă dacă proprii plozi vor să le ia haremul

–                           niciodată o căprioară aflată la prima fătare nu va făta 2 pui.

 

Astea fiind spuse şi zise, nedumerirea mea e alta:

CUM MAMA DRACULUI POŢI SĂ MAI UCIZI O CĂPRIOARĂ DUPĂ CE AI VĂZUT BAMBI ŞI AI LĂCRIMAT CÂND L-AI VĂZUT PE PUIUŢ RĂMAS SINGUR PE LUME?

Cum mai poţi să faci un grătar în pădure după ce vezi incendiul care distruge casa acelor animale drăgălaşe?