Prieteni noi

Din când în când, tehnica modernă e utilă. Azi, cel mai frumos moment al zilei a venit de unde mă aşteptam mai puţin şi anume facebook.com. NU, nu sunt un fan al acestui site, pentru mine are o valoare strictă de reminder, salvându-mă de nevoia de a ţine un jurnal cu datele de naştere ale tuturor persoanelor importante din anumite puncte de vedere pentru mine.
Pentru prima oară de când l-am activat, mi-a dovedit că e un pic mai mult decât un calendar greoi şi supradimensionat.
Fiindcă azi am dat peste unul dintre blogurile după care tânjeam fără să fi ştiut că tânjesc după el.
http://punctochitpunctlovit.blogspot.com/
via:
http://www.causes.com/causes/646957-cer-public-retragerea-lui-traian-basescu-din-toate-functiile-publice/actions/1594854?template=activity_mailer%2Fnew_grow_activity&causes_ref=email
http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571

Trebuie să recunosc cinstit, în secunda în care am început să citesc textul, am început să vibrez. Mi s-a părut meritoriu ca unul dintre duhovnicii mari ai României să scrie un astfel de mesaj. Ba chiar am apreciat laicitatea mesajului şi faptul că nu lasă pe seama Celui Preaînalt misiunea de a fi ceas deşteptător.
Cu atât mai crudă a fost trezirea când am găsit adevăratul autor al textului. Era mult prea frumos un prelat ortodox să gândească aşa! Şi e cu adevărat patetic să dai peste un astfel de manifest şi în loc să recunoşti meritele celui care l-a conceput şi să îl promovezi, să apelezi la un truc de copist medieval şi să îl atribui unui autor cunoscut şi unei persoane cu greutate doar pentru a conferi plus valoare. Eseul e valoros prin sine însuşi, persoana care l-a gândit are ceva ce lipseşte majorităţii: coloană vertebrală şi pe ea, grefată adecvat, cultură.
Stimate http://www.punctochitpunctlovit.blogspot.com, mă bucur că cineva a scris acest manifest!
Mă bucur că mai există cineva care strigă şi sper să nu strige în pustie!
Mă bucur că te-am găsit şi că de azi mai am un prieten drag.

În continuare susţin cauza de înlăturare a preşedintelui Băsescu din funcţia pe care o ocupă şi din care se dedă unui şir de abuzuri faţă de Constituţie şi de Ţară. Dar dacă oamenii care au comentat sunt aceiaşi oameni care îi cer demisia, e destul de jalnic şi de tragic. Să te apuci să susţii superioritatea genetică a românilor faţă de oDin când în când, tehnica modernă e utilă. Azi, cel mai frumos moment al zilei a venit de unde mă aşteptam mai puţin şi anume facebook.com. NU, nu sunt un fan al acestui site, pentru mine are o valoare strictă de reminder, salvându-mă de nevoia de a ţine un jurnal cu datele de naştere ale tuturor persoanelor importante din anumite puncte de vedere pentru mine.
Pentru prima oară de când l-am activat, mi-a dovedit că e un pic mai mult decât un calendar greoi şi supradimensionat.
Fiindcă azi am dat peste unul dintre blogurile după care tânjeam fără să fi ştiut că tânjesc după el.
http://punctochitpunctlovit.blogspot.com/
via:
http://www.causes.com/causes/646957-cer-public-retragerea-lui-traian-basescu-din-toate-functiile-publice/actions/1594854?template=activity_mailer%2Fnew_grow_activity&causes_ref=email
http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571

Trebuie să recunosc cinstit, în secunda în care am început să citesc textul, am început să vibrez. Mi s-a părut meritoriu ca unul dintre duhovnicii mari ai României să scrie un astfel de mesaj. Ba chiar am apreciat laicitatea mesajului şi faptul că nu lasă pe seama Celui Preaînalt misiunea de a fi ceas deşteptător.
Cu atât mai crudă a fost trezirea când am găsit adevăratul autor al textului. Era mult prea frumos un prelat ortodox să gândească aşa! Şi e cu adevărat patetic să dai peste un astfel de manifest şi în loc să recunoşti meritele celui care l-a conceput şi să îl promovezi, să apelezi la un truc de copist medieval şi să îl atribui unui autor cunoscut şi unei persoane cu greutate doar pentru a conferi plus valoare. Eseul e valoros prin sine însuşi, persoana care l-a gândit are ceva ce lipseşte majorităţii: coloană vertebrală şi pe ea, grefată adecvat, cultură.
Stimate http://www.punctochitpunctlovit.blogspot.com, mă bucur că cineva a scris acest manifest!
Mă bucur că mai există cineva care strigă şi sper să nu strige în pustie!
Mă bucur că te-am găsit şi că de azi mai am un prieten drag.

În continuare susţin cauza de înlăturare a preşedintelui Băsescu din funcţia pe care o ocupă şi din care se dedă unui şir de abuzuri faţă de Constituţie şi de Ţară. Dar dacă oamenii care au comentat sunt aceiaşi oameni care îi cer demisia, e destul de jalnic şi de tragic. Să te apuci să susţii superioritatea genetică a românilor faţă de oricine altcineva, e idioţenie curată. În primul rând genetica contrazice, nu putem emite pretenţii la statutul de ”rasă superioară” fiindcă suntem un produs înalt hibridat. În al doilea rând, dacă suntem aşa moţaţi, de ce în loc să fim în plutonul de conducere, suntem undeva, la remorcă, ba chiar într-una dintre barjele care pot fi oricând sacrificate pentru a uşura mersul convoiului?

Pe urmă, e absolut trist să vorbeşti despre guverne galactice câtă vreme nu poţi veni cu niciun argument solid.
E trist tonul unor păcătoşi care cer unui om să îi salveze.
E trist faptul că nu se face delimitarea necesară între Cezar şi Iisus!

ricine altcineva, e idioţenie curată. În primul rând genetica contrazice, nu putem emite pretenţii la statutul de ”rasă superioară” fiindcă suntem un produs înalt hibridat. În al doilea rând, dacă suntem aşa moţaţi, de ce în loc să fim în plutonul de conducere, suntem undeva, la remorcă, ba chiar într-una dintre barjele care pot fi oricând sacrificate pentru a uşura mersul convoiului?

Pe urmă, e absolut trist să vorbeşti despre guverne galactice câtă vreme nu poţi veni cu niciun argument solid.
E trist tonul unor păcătoşi care cer unui om să îi salveze.
E trist faptul că nu se face delimitarea necesară între Cezar şi Iisus!

Anunțuri

Un răspuns la „Prieteni noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s