Libertatea este bună, dar nu pentru femei

Dată fiind vârsta mea venerabilă, aş fi zis că am văzut destul de multe ca să nu mai intru în stare de şoc când dau peste tâmpenii şi să mă oripilez ca o călugăriţă fecioară la festivalul penisului din Japonia. Dar fiindcă numai astăzi nu e mâine iar mâine e 1 martie, uite că am reuşit să dau peste aşa ceva.

I-aş numi clubul plângăcioşilor. Respectivele persoane de sex masculin (am dubii să îi numesc bărbaţi, băieţi nu se mai pot numi câtă vreme au depăşit 18 ani, şi purtători ilegali de organ mi-i milă de sensibilităţile doamnelor care citesc acest blog ca să îi numesc) se văicăresc la unison, a capela, într-o armonie pe enşpe voci – care mie îmi par totuşi un pic prea cristaline şi înalte – cu privire la femei.

Copii târzii ai sistemului patriarhal, care tânjesc după libertăţile absolute acordate bărbaţilor de către acesta, fără însă să aibă coloana vertebrală să recunoască asta. Nu spun că feminismul agresiv nu e un bastard al aceluiaşi sistem social. În definitiv, cine seamănă timp de câteva mii de ani vânt, culege furtună. Meduzei, după ce Thezeu i-a tăiat capul, i-a rămas încă proprietatea de a împietri duşmanii.

Principala lor preocupare e să demonstreze lumii că s-au însurat/ au intrat în uniune consensuală cu nişte căţele fără inimă şi suflet şi deci toate femeile sunt nişte căţele fără inimă şi suflet şi că trebuie să fie compătimiţi, eventual sanctificaţi pentru îndelungă mucenicie. Sunt intens traumatizaţi că legea îi obligă în caz de divorţ să plătească daune, să participe la întreţinerea familiei pe care ei înşişi au decis să o creeze.

Îi nemulţumeşte faptul că o lună, în mod legal trebuie să schimbe scutece. Îi nemulţumeşte că au apărut în casă scutece. Îi nemulţumeşte faptul că de la o vârstă jumătăţile încep să audă nu tic-tac din partea ceasului eternităţii ci be-be, be-be. De fapt în secret tânjesc după privilegiile bărbaţilor afgani de a le pune sacu-n cap nevestelor şi a dispune de ele după bunul plac.

Unul dintre ei are pretenţia de a sumariza drepturile şi obligaţiile femeilor acum şi înainte de emancipare:

Atunci

Acum

Bărbaţi

Femei

Bărbaţi

Femei

Proprietate Aveau dreptul să deţină, să cumpere şi să înstrăineze liber atât ceea ce dobândeau prin muncă proprie, prin moştenire  sau în urma căsătoriei, fără să ceară acordul cuiva. Puteau transmite – în cel mai bun caz bunuri mobile şi imobile, nu aveau dreptul de a cumpăra sau înstrăina nici ceea ce dobândeau prin muncă proprie (în extrem de rare cazuri), nici ceea ce moşteneau. Pot deţine, pot înstrăina sau cumpăra după bunul plac Teoretic, au acelaşi drept, dar arareori am văzut o femeie căsătorită care să cumpere un bun de folosinţă îndelungată fără să se consulte cu jumătatea.
Autoritate familială Aveau drept aproape de viaţă şi de moarte atât asupra soţiei cât şi asupra progeniturilor Aproape zero la căsătorie, se dobândeşte statut social de forţă abia în caz de văduvie Încă domneşte legea pumnului lui tata Depinde de cât de bărbată e femeia respectivă.
Dreptul de muncă Da, la câmp, cu oile, ca meşteşugar, ca funcţionar, orice.

În curte, treburile de bărbat.

În casă până la revoluţia industrială,

Menial work pentru alţii,

După revoluţia industrială slujbe la fel de îndelungate ca şi ale soţilor, mult mai puţin plătite.

Da.

În casă nimic,

Dacă stau la bloc, e dreptul suveran să fie aşteptat cu papucii calzi şi cina aburindă

Ai şi dreptul de a munci 8 ore în câmpul muncii precum orice bărbat, mai bine decât orice bărbat şi datoria de a  munci pe brânci acasă, că ce mama dracului, eşti femeie şi e instinctul tău natural
Copii Soţul era cel care insista asupra numărului mare de copii Niciun fel de drept de contracepţie Acum se văicăresc asupra apariţiei copiilor în căminul cel atât de sexy şi faptul că sarcina deformează trupurile atrăgătoare cu care s-au însurat În sfârşit avem dreptul să decidem dacă şi câţi copii dorim să aducem pe lume. Dpdv legal, dacă nu vorbim de îndoctrinate religioase
Bani Da, avea dreptul şi obligaţia de a-i câştiga. Decidea arbitrar cât investea în casă, cât în băutură şi cât în femei plătite Nu avea decât obligaţia de a-i gestiona pe cei puşi la dispoziţie de soţ pentru bunul mers al casei. Au pierdut privilegiul de a fi unici întreţinători ai casei şi se simt ameninţaţi când nu mai sunt indispensabili În sfârşit, legal au dreptul de a câştiga bani şi de a dispune după bunul plac de banii pentru care au muncit.

În partea de sex nu mă bag, fiindcă prevăd că o să fie un roman fluviu.

O să amintesc doar câteva dintre durerile atroce ale acestor Iovi moderni neînţeleşi:

– femeia are mai multe drepturi decât bărbatul. Le-aş recomanda sincer să facă o excursie la cel mai apropiat sediu RDS şi să vadă cum stau lucrurile de fapt. Sau la oficiul stării civile când majoritatea covârşitoare a femeilor se simt obligate şi sunt intens presate să renunţe la numele lor cu care unele şi-au croit o carieră doar ca ”să fie trecute”, ca un bun oarecare pe numele soţului.

– femeia este manipulatoare. După câteva milenii de oprimare făţişă, în continuare statutul religios al femeii este de cetăţean de mâna a doua, nu mi se pare aberant faptul că au avut mai mult succes, darwinian vorbind femeile manipulatoare şi necruţătoare. Cele care stăteau ca mioarele, au fost eliminate ”natural” în bătaie sau născând exagerat de mulţi copii. Acum se văd doar roadele tratamentelor trecute.

– femeia este singura care are drept de decizie asupra reproducerii. Adică dacă ea vrea, atunci el trebuie să se execute. Şi desigur, e strict obligaţia ei să se protejeze de sarcini nedorite. Pentru bărbaţi e castrant. Toţi bărbaţii pe care îi cunosc, fără de excepţie, detestă prezervativul pe care îl consideră moartea pasiunii şi generator de probleme de erecţie. Mă întreb cum ar percepe un anticoncepţional masculin. Probabil generator de impotenţă.

Cireaşa de pe tort o reprezintă însă un termen peste care am dat: femi-nazismul. Sincer, negăsindu-l în dicţionar, nu pot să îl explic. Aştept o definiţie exhaustivă a acestuia.

Dat fiind însă contextul în care l-am găsit, o să admit că e de rău. Autorul priveşte femeile ca fiind urgia lui Dumnezeu pentru sărmanii bărbaţi neajutoraţi şi sensibili. Problema însă începe să devină interesantă când omul are la rubrica de cărţi preferate ”Mein Kampf”. Adică Evanghelia nazismului. Deduc eu că omul consideră că are un grad de înrudire cu ideologia nazistă. De unde, conotaţiile negative ale termenului femi-nazist devin o contradicţie de termeni.

Nazismul este bun, dar nu pentru căţele.

Anunțuri

2 răspunsuri la „Libertatea este bună, dar nu pentru femei

  1. nazi – feminism ? recunosc ca nu prea cunosc, pina azi …Ideea cu bastardul sistemului social, o agreez fara ca macar s-o molfai prin axoni,de altfel ca si pe celelalte…Stii, cum toti cunosc adevarul ,toti se tem de el , nimeni nu face nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s