Venere sau Madonă – 01

Când am început să scriu acest post, se intra în postul Paştilor. Fiecare dintre creştini e dator să intre în această perioadă cum ştie mai bine, ca să îşi cureţe sufletul şi trupul de păcate.
Şi pentru mine e o călătorie spinoasă fiindcă nu mă simt mulţumită de mine, de societate şi nici de biserică.
Aşa că azi continui ideile pe care le-am început în postul trecut, cu cartea Monicăi Fermi încă vie în suflet.

Şi primul episod din acest manifest personal e legat de poziţia Bisericii faţă de femeie.
Biserica, trupul lui Hristos, un organism eminamente masculin, nu ar fi putut exista fără femei. Hristos e imposibil în absenţa Mariei. Toate evenimentele importante ale vieţii lui Iisus şi o serie amplă de evenimente post-crucificare au loc primordial în preajma ucenicelor, nu a ucenicilor.
Iisus a ales să se arate Mariei-Magdalena şi femeilor mironosiţe. Care au afirmat răspicat şi fără teamă că îi urmează lui Hristos, atunci când sf. Petru s-a lepădat de trei ori de sine şi de mântuitor.
Fără Elena împărătiţa Bizanţului, cel mai probabil creştinismul ar fi eşuat într-o sectă oarecare, nu ar fi ajuns prima religie a lumii. Constantin, cel care e elogiat mult înaintea maicii sale, se uită că deşi a pus crucea (”In hoc signo vinces, traducerea în limba latină a expresiei grecești „ἐν τούτῳ νίκα”) pe steag înainte de bătălia de la Podul Milvian, a refuzat convertirea la creştinism până pe patul de moarte. Da, a dat edictul de legalizare a credinţei creştine, da, a finanţat expediţia în urma căreia a fost identificată la Ierusalim crucea Mântuitorului, dar până nu a ajuns în punctul în care să îşi întâlnească personal Creatorul nu a renunţat la credinţa sa păgână şi la libertăţile oferite de aceasta.

Cu toate acestea, ziua închinată sfintei mari muceniţe Tecla, cea întocmai cu apostolii e trecută sub o tăcere suspectă, viaţa Mariei Magdalena, fie că a fost una şi aceeaşi cu păcătoasa îndrăcită sau o prinţesă iudee, nu s-a considerat a fi demnă de consemnare, deşi a depus o bogată activitate misionară. Ceea ce a dus la puzderia de erezii tip Dan Brown. Şi în general, cu posibila excepţie a Mariei, viaţa femeilor care au fondat creştinismul e o mare nebuloasă.
În scrierile părinţilor Bisericii primordiale avem un cod relativ aspru pentru un bărbat creştin şi un cod cu adevărat aspru pentru femeia creştină. Deşi Iisus a venit pentru a ridica păcatul strămoşesc, se pare că l-a ridicat în grade diferite, eliberând mai mult bărbaţii decât femeile.
Scrierile canonice şi cele necanonice atestă că fără implicarea femeilor, mai ales a văduvelor bogate, utopiile creştine, aşa cum s-au dorit a exista ele în primele secole ale erei noastre, nu ar fi putut exista. Mi se pare important de realizat că principalii sponsori ai creştinismului nu au fost bărbaţii bogaţi ci femeile văduve, mai ales cele fără de copii.
Iar Biserica de azi nu face decât să continue acest dublu standard, înjositor.
Bărbatul trebuie să intre cu capul descoperit în biserică, femeia trebuie să aibă ceva pe cap.
Dacă soţul şi soţia se duc împreună, cel care intră primul e soţul, ca la cârciumă.
Dacă un bărbat şi o femeie vor să se roage într-o biserică goală, bărbatul e cel care are întâietate, indiferent de vârsta şi condiţia sa socială.
La terminarea predicii, la miruit, tot bărbatul va avea întâietate, femeile neputând (teoretic) a fi miruite înainte ca toţi bărbaţii prezenţi să fie miruiţi.

Nu am auzit niciodată vreun preot condamnând şorturile sau pantalonii aceia cu talie joasă şi tur spre călcâie, care permit să se vadă beteliile chiloţilor, dacă aceştia sunt purtaţi de bărbaţi. Da, există o interdicţie generală ca bărbaţii să nu poarte veşminte femeieşti, dar cam atât. În schimb, în conformitate cu duhovnicii ortodocşi, femeia nu trebuie să se machieze, nu trebuie să se vopsească, nu trebuie presupun să îşi facă niciun fel de ”îmbunătăţiri” chirurgicale. Hainele trebuie să fie ”cuviincioase” spre a nu sminti bărbaţii.
Mno. Toate bune şi frumoase în teorie, dar hai să analizăm un pic practica:
– cine creează trendurile referitoare la machiaj şi cosmetică? Oops, bărbaţii.
– cine creează moda şi accesoriile feminine? Oops, they did it again, tot bărbaţii.
– cine a lansat moda protezelor estetice? Bingo! Iar bărbaţii speciei.
Un reputat duhovnic grec, Fericitul Filothei Zervakos, vine şi afirmă cu voce de stentor, “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“.
Vin şi întreb ce înseamnă ”ruşinea femeilor”? Codul vestimentar? De ce e trupul, creaţie divină!, trebuie văzut ca o sursă de păcat şi de ruşine? Dacă stau să mă gândesc bine, moda şi accesoriile feminine sunt lansate de bărbaţi. A se vedea celebrii pantofi mici ai doamnelor din înalta societate chinezească şi monstruozitatea legării picioarelor şi mutilării fetelor, doar pentru a fi plăcute bărbaţilor. Fusta mini n-a fost inventată de femei! Fardurile tot bărbaţii le-au inventat. Pentru ei, noi doar le-am sfeterisit borcănelele de maglavaisuri. Acţiunile? Ce aici e considerat normal, în alte societăţi e considerat de ruşine. Nu mă machiez şi îmbrăcămintea mea tinde să fie spre complet plictisitoare. Doar că sunt prea mulţi nădragi. Personal nu sunt de acord cu intervenţiile chirurgicale estetice făcute numai fiindcă presiunea masculină cere să fie pe piaţă doar ţâţe uriaşe, care să vibreze mai ceva decât clopotele catedralelor şi talii de viespe. Dar cum nu se poate face grefă de minte, pentru unele persoane e imperios necesar să vină nenea doctorul şi să corecteze cu bisturiul ce nu corespunde realităţii.

Vin şi întreb, de ce doar ruşinea trebuie să fie doar feminină? Indiferent cât ne-am agita şi cât au protestat sărmanele sufragete, în plan social, bărbatul şi femeia n-or să fie niciodată egali. Câtă vreme bărbatul e cel care face cererea în căsătorie, câtă vreme bărbatul trebuie să fie impresionat, femeia nu o să aibă niciodată instrumente corespunzătoare de coerciţie.
În societăţile tradiţionale nu tinerii sunt cei care iniţiază relaţiile matrimoniale. Sărutările furate la fântână sunt una. Săritul pârleazurilor seara e alta. Ale tinereţii valuri. Dar căsătoria e treabă serioasă. Care se face de către părinţi şi de către peţitori. În cazul societăţilor tradiţionale luminate, părinţii ţin cont de opinia plozilor de sex masculin. Dar fetele sunt doar monedă de schimb şi mână de lucru ieftină. Iar biserica încurajează din plin asta! ”Ruşinea” fetelor din societăţile tradiţionale NU este o trăsătură inerentă. Este răspunsul mimetic la presiunile exercitate prin bărbaţi de către singurele femei care au putere de veto: soacrele. Societăţile moderne nu s-au liberalizat pe nesimţite. Morala a încetat să mai fie atât de strictă în momentul în care femeile au început să aibă putere şi înainte de măritiş, iar cei care trebuiau impresionaţi nu mai erau socri şi mai ales soacrele ci fii. Momentul în care femeile au încetat să se mărite nu doar cu ”alesul” ci cu întreaga lui familie a devenit momentul în care s-a schimbat penajul şi s-au modificat tacticile de prindere a vânatului masculin. Competiţia s-a acutizat, fiindcă modelul social impus prin mass media fiind cea care a modificat aspectul şi relaţiile dintre bărbaţii şi femeile de orice vârstă. Şi ce să vezi, nucleul dur şi foarte dur al mass media este format din bărbaţi! Nu din femei. Femeile fac ceea ce au făcut de când s-a trecut de la libertatea considerabilă a matriarhatului la sclavia instituţionalizată a patriarhatului: s-au adaptat. Dacă în societatea patriarhală tradiţională atât bărbaţii cât şi femeile în vârstă au impus modelul tinerei timide şi timorate, femeile tinere au fost timide şi timorate. În momentul în care a dispărut frâna pusă de cuplurile în vârstă şi băieţii au avut oportunitatea de a alege pe cont propriu, fără ca părinţii să mai aibă drept social de veto, timiditatea a fost înlocuită de scurtarea veşmintelor, machiaje, silicoane.

În tot acest răstimp, Biserica a fost preocupată să facă aproape orice în afară de a veni în întâmpinarea vremurilor, pierzând astfel pârghii importante sociale. Şi acum îmi vin mie nişte preoţi, aceiaşi unii dintre ei care refuză să administreze sfintele taine fără remunerare din partea credinciosului şi-mi povestesc despre apocalipsa adusă de lipsa de ruşine a femeii.

Azi am văzut pe un blog un filmuleţ destul de interesant, chiar dacă făcut de ceva neo-protestanţi. (Nu îi tolerez cu nimic mai mult pe neoprotestanţi faţă de ortodocşi, ba chiar îi dispreţuiesc şi mai mult, dar disputa din acest post e dedicată cu precădere Bisericii Ortodoxe Române.) O doamnă îmbrăcată office oprea la răscruce un domn, tot corporatist, care afirmă că este obosit, venit de la serviciu şi îl invita la o plimbare. Repet, la o plimbare. (Scena mi se pare neverosimilă fiindcă orice corporatist respectabil nu se deplasează pe jos şi în niciun caz nu se deplasează fără să care un laptop în spinare, precum odinioară Sisif căra un bolovan. În plus e lumină de zi nu e beznă, deci iar e neverosimil, fiindcă pentru orice bun corporatist lumina de zi e anathemă curată.) Domnul se leapădă ca de satana de ispitirea femeii, explicându-i clar că el L-a găsit pe Domnul şi e păcat să curveşti în afara căsătoriei. LOL, deci e OK să curveşti dacă eşti căsătorit? Şi în definitiv să înceteze cu ispitele, că el nu se lasă smintit aşa, cu una cu două. Sminteală e să confunzi o plimbare-n parc cu invitaţia în aşternut, zic eu. Şi tot sminteală e să insişti în a propaga ideea că femeia e cea care ispiteşte, nu de alta, dar cam 85-90% dintre agresiunile sexuale sunt făcute de bărbaţii care se folosesc de poziţia lor pentru a beneficia de sex suplimentar şi ne consensual.
Din alte surse am văzut interviuri luate unor foşti/ actuali combatanţi din războaiele africane. Cu un cinism frizând demenţa soldaţii mai-mai (creştini după câte am înţeles) îi acuză de comportament nedemn (să-i zicem de-a dreptul bestial) fiindcă răpesc femeile şi le violează până la uzare completă, după care mărturisesc senin, dar la fel de mult frizând demenţa că nici ei nu se pot abţine de la a viola orice posedă o pizdă naturală fiindcă stau prea mult singuri în junglă şi violul îi ajută să fie mai buni ca războinici.

Ambele abordări, teoretic creştine plasează femeia extrem de jos pe o scară a valorilor. Prima induce ideea că bărbatul e de o puritate virginală iar femeia e dracul gol. A doua, deşi mai brutală e măcar mai onestă. Femeia există doar pentru a satisface.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s