Reclama, anti-sufletul comerţului

Nu ştiu alţii cum sunt, dar reclamele moderne îmi induc o stare de ”nu cumpăra” acută. Cu mici excepţii, – Kinder felie de lapte – de care mă voi ocupa într-un episod viitor.

Episodul de azi, Digi.

Cineva, nu spui cine fiindcă nu-i ştiu numele, fiindcă altminteri l-aş propune pentru afişare la zidul infamiei, a decis o linie de reclame pentru Digi mobile.

Omul are probleme serioase la glanda creaţiei sau e permanent constipat şi pe o dietă stabilă de laxative fiindcă nu-mi explic cum dracu a putut ”naşte” asemenea reclame. Şi nu-mi explic cum dracu şi-a dat cineva de la RCS acordul pentru difuzarea lor.

  • Conceptul de ”Belgravistan”. Un fel de Kazahstan, corcit cu ceva rusofon, populat de albi şi muncit de spiriduşi. De ce de spiriduşi? Fiindcă cei câţiva oameni pe care-i vedem la televizor ca formând populaţia îngrijorată a ţării nu mă umplu de încredere că ştiu care capăt al burghiului de foraj se înfige-n sol. Şi chiar dacă ai mină de diamante în loc de grădină de legume, tot ai nevoie de forţă de muncă. Iar pentru cei curioşi, recomand să caute un pic pe net ce înseamnă şi exploatările petroliere şi cele miniere. Garantat nu sunt locuri de unde să te întorci acasă de la muncă cu elicopterul, dacă munceşti acolo. Doar dacă eşti aproprietar şi ziua de muncă implică numai purtarea knutului.
  • Diva Deluxovici. Apăi dacă-i divă, regret neică, nu face ea torturile pentru ”copii”. Şi din câte ştiu eu, un lingou de aur, dacă-l treci peste o răzătoare, nu se va întâmpla nimic, mai ales nu se va răzui frumos. Şi iar, din câte ştiu eu, câinii nu au voie dulciuri, mai ales ciocolată fiindcă sunt toxice pentru metabolismul lor. (E posibil să mă înşel, n-am chef de sunat acum vreun câinar şi nici de forat pe sub fustele sfântului Goagăl) Nu mai zic despre basmaua nu chiar cochetă a sus numitei doamne. Ori eşti divă, ori nu mai eşti. Basmaua poate merge cu bundiţa, dar sigur nu merge cu rochia de seară purtată în miezul zilei.
  • Cei doi pensionari care aşteaptă la Poştă sosirea Monei Lisa. E singura cât de cât amuzantă, deşi e plină de compromisuri. Dacă un pensionar îşi permite să ia Mona Lisa pe post de felicitare, atunci de unde şi cine sunt fetele de la Poştă? Şi mai ales, dooh, Poştă şi nu servicii de curierat rapid?! Nu zău. – Deşi aştept cu nerăbdare să văd ce flori au comandat pentru petrecerea aniversară. –
  • Însă încoronarea ”op”erei, sper finalul seriei e cea cu domnul Gică, mare antrenor. Mă întreb cine a conceput-o. Şi dacă nu e vorba despre vreun preşcolar reclamagiu, ar trebui nu numai să i se ia banii înapoi ci şi să i se impute despăgubiri pentru atac la bunul simţ. Păi la dracu, când ţi se pune o valiză plină de lingouri de aur de 3-4 kg bucata, te mai căciuleşti la ăia câţiva euro nesemnificativi ai unui abonament telefonic?

În episodul viitor vom vorbi despre campania Rom şi despre ”prea bun, prea ca la ţară”.

Anunțuri

Un răspuns la „Reclama, anti-sufletul comerţului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s