Filonul creativ în vremea holerei

De când e lumea lume a existat loc sub soare şi pentru genii şi pentru idioţi. Şi pentru creaţii fabuloase care au avut putere să străbată uneori milenii şi pentru nimicuri care au fost uitate cam de când au văzut / auzit lumina zilei.

Din nefericire pentru simţul artistic al unora, azi aparent e o explozie fără seamăn de creativitate. De fapt nu creativitatea a explodat ci s-au ieftinit dincolo de cele mai năstruşnice vise de ieri metodele de a aduce la cunoştiinţa publicului ideile creatoare. Fie că e vorba despre literatură, fie că e vorba despre muzică ba chiar şi filme.

Şi deşi primul meu imbold ar fi să intru în literatură, azi o să mă refer la muzică.

În episodul de azi, Cristi din Banat versus Tony Poptămaş.

Cristi din Banat e un băiat simpluţ, pe care Dumnezeu nu l-a dăruit cu prea multă inteligenţă dar a cărui voce mie personal mi se pare pasabilă. Însă Dumnezeu i-a dăruit o doză de bunătate naivă care a supravieţuit vieţii nefericite pe care a dus-o. Şi chiar dacă versurile lui sunt un pic banale omul are o mare calitate pe care cei care-l detractează refuză să o vadă fiindcă sunt prea ocupaţi să-şi bată joc de el: omul a înţeles cumva că menirea sa pe acest pământ e să încerce să fie fericit şi să îmbunătăţească cumva vieţile celor din jur. Că o face în moduri în care unora li se pare ridicole, nu diminuează cu nimic valoarea încercării. Între atâţia oameni care se închină nefericirii, Cristi din Banat încearcă să facă ceva bun. (Că e gay? Cinste lui că a recunoscut şi mai ales că e într-o relaţie de 7 ani. 7 ani! Spună cine ce-o zice, dar cifra e fabuloasă şi implică o mulţime de muncă şi eforturi. Iar ăsta mi se pare un amănunt absolut meschin de folosit împotriva lui.)

La capătul celălalt al spectrului kitch îl găsim pe Tony Poptămaş. Despre care nu ştiam nimic până acum câteva luni când amicul Radu mi-a răpit această bucată de virginitate lipsită de apăsări existenţiale. Pe care să zic adevărul, nu l-am auzit cântând, fiindcă n-a transpirat pe iutub nicio melodie a lui. Dar care a rupt feisbucii-n două cu panseurile lui. Panseuri din aceeaşi fântână mult prea abundentă din care s-a adăpat şi Cohelio. Omul debitează cu frenezie platitudini ambalate într-o falsă filozofie. Reuşeşte astfel să împace şi capra şi varza, reuşind să coacă o dureroasă prăjitură cu varză şi bacon, că aşa ie moda. Se agaţă de ideea de iubire, că asta vinde. Că-i vorba despre suferinţă sau fericire, tot aia e pentru el. Important e să pară adânc, inspiraţie Dedeman. Nu contează adevărul, contează numai aparenţa. Iar el încearcă din răsputeri să dea senzaţia de filozofie adâncă. De fapt sunt platitudini ambalate frumos. Care dau senzaţia nenumăratelor prinţese frumyy şi yubyy de internet de ambele sexe că reuşesc să înţeleagă ideile profunde care fac lumea să se învârtească şi le îmbunătăţesc părerea despre sine. Vai tu, am mai propagat un panseu de Poptămaş şi un citat din Paler. Azi am avut activitate intelectuală suficientă, m-am extaziat suficient, m-am contaminat suficient din gloria lor, mă pot duce să ascult o manea bună, să beau o bere şi să sparg suficiente seminţe cât să îmi asigur aportul zilnic de omega care să mă ajute să repet aceleaşi isprăvi cognitive şi mâine.

Eu îl prefer pe bănăţean. Mi se pare mult mai cinstit.

Anunțuri

2 răspunsuri la „Filonul creativ în vremea holerei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s