Pe când un Patriarh Francisc?

Istoria Bisericii Catolice e cât se poate de zbuciumată şi spectaculoasă. A fost condusă de mai mulţi păcătoşi decât sfinţi. A generat războaie, a generat pogroame, a generat genociduri, a prezidat peste numai Dumnezeu câte iaduri minore, a distrus moştenirea progresistă a epocii greco-romane şi s-a agăţat de ce a fost mai rău din epoca sclavagistă.

Cu toate astea tot în sânul ei au fost şi sfinţi care au propovăduit egalitatea între oameni, iubirea faţă de aproape şi decenţa umană. Dacă te fascinează mizeria umană, Biserica Catolică i-a dat pe  Papii Borgia care furnizează suficient material să ofere orgasme mentale şi celui mai împătimit râmător în scârnăvii. Sau pe Torquemada. Sau nenumăraţi alţi torţionari care au despărţit biserica de Dumnezeu cu aceeaşi siguranţă cu care Suzana Gâdea a despărţit şcoala (românească) de cultură. Dar tot Biserica Catolică e cea în care au putut să apară şi să rămână Venerabilul Beda, Sfântul Francisc din Asissi.

Şi primele universităţi europene tot sub oblăduirea Bisericii Catolice s-au  ridicat.

Pe vremea în care în care boierii moldoveni socoteau de hulă ştiinţa de carte iar preoţii ortodocşi recitau papagaliceşte slujbele fiindcă majoritatea erau la limita analfabetismului – şi acestui fapt datorăm prezenţa unui număr covârşitor de eresuri păgâne înglobate cu forţa în ceea ce noi numim cu nespusă mândrie creştinism ortodox român, în vest începuseră a se regăsi întrebările răspunsurile pierdute ale antichităţii. Pe vremea când Antim Ivireanul (sfânt român dar nu de naţionalitate română!) abia punea bazele unei amărâte tipografii şi a primei biblioteci a Bucureştiului,  la fel de la mama dracului ca şi Ţara Românească faţă de inima să zicem civilizatorului Imperiu Roman, în Anglia existau deja Oxfordul şi Cambridgeul, nuclee de cultură, cunoaştere şi civilizaţie.

Au existat auto-dafe-urile şi arderea pe rug a lui Giordano Bruno. Însă există Universităţile Catolice unde se învaţă inclusiv astronomie. Iezuiţii au nişte observatoare cosmice care rivalizează cam cu orice alt observator cosmic ”civil” al lumii. Şi au admis până şi posibilitatea ca Dumnezeu să nu fi ales numai Pământul ca loc al desăvârşirii Iubirii sale.

Iar în ultimii ani Dumnezeu a trimis Bisericii Catolice o serie providenţială de papi care au adus în prezent acest colos adormit şi în mod inerent ancorat în trecut. A început cu Papa Ioan, a continuat genial cu polonezul Papă Ioan Paul al doilea cu figura lui de bunicuţ alergător pe toate continentele în maratonul lui Hristos. În timpul pontificatul lui Biserica a spus pentru prima oară de la Constantin încoace ”îmi pare rău” şi ”am greşit”. A urmat neamţul Ratzinger care în ciuda aspectului vag asemănător a preferat să se diferenţieze prin orientare. Papa Ratzinger a ales linia talibană a bisericii care a preferat să îşi închidă ochiul asupra păcatelor săvârşite şi să se bălăcească în autosuficienţă. Şi a venit la cârma Bisericii Catolice Papa Francisc. Recunosc, numai lenea mea fundamentală mă împiedică să fac ceea ce mi-aş dori să fac şi anume să mă convertesc la catolicism. Să trăieşti şi să urmezi calea extrem de îngustă deschisă de către un astfel de pontif nu poate fi decât o onoare şi o provocare personală pentru fiecare credincios.

Pentru prima oară în ce-mi aduc eu aminte că am citit vreodată despre istoria Bisericilor avem un Papă care să fie dispus să-şi suflece poalele sutanei albe, să îşi îndese bine scufia pe urechi, să pună peste o cască de protecţie şi să ia în mână un baros cu care să izbească toate vacile sacre.

– Am auzit pentru prima oară de conceptul de planificare familială catolică: ”o bună femeie catolică nu trebuie să fete ca o iepuroaică”

– Am auzit pentru prima oară un Papă criticându-şi biserica pentru opulenţa în care se lăfăie şi neîndurarea pe care o arată săracilor

– Am auzit pentru prima oară despre necesitatea curăţării bisericii de monştri.

– Am auzit pentru prima oară din evul mediu că preoţii catolici ar trebui să se poată căsători.

Da, Biserica Catolică e un uriaş încă achilozat deşi a început să se trezească. Da, e greu ca un organism simultan atât de venerabil şi de extins şi de pătruns de infaibilitatea propriei poziţii să reacţioneze rapid şi să se modifice atât de radical încât să poată deveni atât de suplu precum imaginea blândului şi zâmbitorului Francisc.

Repet, rămânerea mea în ortodoxie e doar rezultatul ignobil al acestei lene de dimensiuni colosale. Nu al vreunei convingeri personale, nici măcar a vreunei afinităţi teribile cu credinţa străbunilor.

Şi îmi e ruşine de încăpăţânarea cu care prelaţii români, mai ales unii pe care ”box populi, box dei” îi consideră sfinţi, se agaţă de întoarcerea în trecut. Bun sau rău, cu binecuvântrări sau blesteme, caracteristica principală a timpului trecut este că A FOST şi nu se va mai întoarce.

Acolo unde universităţile catolice pregătesc medici care să lupte cu boli, în România, BOR vrea să îndoctrineze copii că tot ce au de făcut spre a se însănătoşi e să se roage şi să pupe moaşte. Nu zic că rugăciunea nu e necesară vindecării. Dar mi se pare că dacă e ataşată şi unui tratament adecvat are mai multe şanse să se îndeplinească.

Acolo unde Papa tună şi fulgeră în faţa indiferenţei europene care îi tratează pe amărâţii care îi bat la uşă cu dispreţ suveran, în mănăstirile noastre se cântă încă ”sfântă tinereţe legionară”. Şi da, cu toţii ţinem minte ce oameni deosebiţi erau acei legionari şi cât respect pentru drepturile omului profesau.

Papa Francisc solicită şcoli mai multe, Patriarhul vrea mai mulţi bani pentru o Catedrală a cărei utilitate practică e nulă.

Papa Francisc vorbeşte despre responsabilitatea de a fi creştin în secolul 21 şi de a distribui fondurile Băncii Vaticanului către sărmanii lumii, Patriarhul cere bani pentru mai multe biserici.

Papa Francisc aprobă ca bisericile să devină altceva, Patriarhul ar face încă o biserică din orice altă clădire.

Papa Francisc vorbeşte despre ce trebuie să facă Biserica astfel încât lumea să devină un loc mai bun şi mai plăcut lui Dumnezeu, Patriarhul vorbeşte despre ce datorează lumea faţă de BOR.

Papa Francisc vorbeşte despre cum trebuie convinşi copii că Dumnezeu îi iubeşte, indiferent de cine le sunt părinţii, Patriarhul girează manuale de religie în care copii sunt învăţaţi că dacă pun murături pe 14 sept merită să fie călcaţi de maşină.

Despre trectutul Papei Francisc apar tot felul de amănunte înduioşătoare şi inspiraţionale.
Despre trecutul Patriarhului Ciubotea ies la lumină legături cu Securitatea.