Despre politicile de natalitate

Am fost întrebată recent ce părere am despre avort.

Mulţumesc, proastă.

Nu cred că o femeie ar trebui să-şi bată joc de ea ajungând în acest punct. Dar cred cu tărie că în cazuri extreme acelaşi avort ar trebui să fie nu opţional (iar în opţionalul ăla să se bage nişte bărbaţi care să fim serioşi, sunt dintr-un alt sistem sau chiar nu au deloc copii) ci obligatoriu.

Văd în fiecare zi cazuri îngrozitoare ale unor copii cu boli îngrozitoare ai căror părinţi cer să fie ajutaţi. Şi unii dintre ei chiar au nevoie de ajutor. Însă unii dintre aceiaşi părinţi ştiau că sunt purtătorii unor gene defecte şi că în familiile lor au mai fost cazuri de handicapuri severe sau nu.

Văd aproape în fiecare zi cazurile încă mai îngrozitoare ale unor copii trimişi de la vărste extrem de mici la cerşit. Uneori după ce au fost mutilaţi îngrozitor pentru a şoca şi pentru a înmuia conştiinţa publicului.

D-aia consider că politicile de natalitate ale statului român sunt tembele.

Întâi de toate casă. Nu din aia ”dacă te greşeşti înainte de nuntă şi nu mai eşti fată mare în noaptea nunţii, îţi pun capul pe capră şi ţi-l tai în faţa mă-tii, p-ormă îi tai capul mă-tii că n-a fost în stare să te crească şi p-ormă mă omor că n-aş mai fi om”. Asta nu e educaţie e campanie de teroare. Educaţie înseamnă să spui copilului ce înseamnă subiectul, ce responsabilităţi are şi care sunt riscurile (sarcină, BTS, moarte). În al doilea rând ar trebui făcută educaţie sexuală în şcoli. Şi nu d-aia hăhăhă, băieţeii au un ciucuraş şi fetiţele o păsărică, hai să ne râdem şi să trecem imediat să spunem două Tatăl nostru, trei Înger îngeraşul meu şi un număr obţinut prin ecuaţii savante de mătănii că am aflat secretul lui Polchinele. Educaţie înseamnă ca tu, profesor să îmi explici mie elevul ce înseamnă funcţionarea organului, care sunt riscurile (că beneficiile le văd oricum pe toate gardurile) şi că uneori se plătesc cu moartea acele celebre unşpe minute de sex. Care nu e musai să fie fierbinte ci poate să fie rece şi jegos. Educaţie înseamnă ca un adult să le spună copiilor inclusiv despre partea întunecată. Prostituţie, pornografie şi cu riscul de a mă repeta sarcini neprogramate, boli, moarte.

O astfel de abordare sunt convinsă că ar scădea procentul de sarcini ale adolescentelor, de abandon al copiilor în braţele 0grade Kelvin îngheţate ale sistemului social, de boli cu transmisie sexuală al căror cost e decontat (fie şi parţial) de stat şi mai ales nu i-ar mai scandaliza pe preoţii obligaţi să asculte nişte confesiuni extrem de scandaloase ale tinerilor. (Deşi aici nu mă pot opri să nu mă întreb de ce prezenţa de vreo 20 de ani a religiei în şcoli nu a eradicat sarcinile la minore, bolile cu transmitere sexuală măcar în rândurile celor care au beneficiat de orele de religie, avorturile, numărul de infractori juvenili. Poate în loc de sloganuri anti ecumeniste distinsul meu cetitoriu, Preot – Duhovnic mi-ar explica exhaustiv fenomenul. Cu argumente nu cu citate.)

Un screening genetic la căsătorie / parteneriat civil ar putea să evidenţieze ce gene defecte există la parteneri şi care e riscul de a aduce pe lume un copil. După care FIV unde să fie implantat un embrion sănătos DACĂ şi numai dacă respectivul cuplu poate demonstra că are resursele materiale să educe şi să întreţină copilul, precum şi semnăturile a minim un cuplu de giranţi care îşi asumă responsabilităţi la creşterea viitorului minor. Nu săriţi în sus de cur cu costurile uriaşe ale unei astfel de proceduri. Tratamentul necesar unui copil cu tetrapareză spastică/ autism/ Down/ diabet maxim pe doi ani depăşeşte lejer costul unei astfel de proceduri.

Desigur, pot exista părinţi care din motive de orice fel pot refuza aceste proceduri. Însă pe acei părinţi aş vrea să-i asigur de toată compasiunea mea însă nu le-aş da absolut niciun leu caritabil fiindcă şi-au ales cu mâna lor această soartă şi sunt în exclusivitate răspunzători pentru tot ce li se întâmplă copiilor.

Nu cred că o copilă de 12-18 ani rămasă însărcinată ar trebui lăsată/ forţată să nască din motive că  e păcat să faci avort şi să-şi distrugă viaţa. Nu mai suntem în binecuvântatul Ev Mediu în care femeile erau etichetate de la 17 ani fete bătrâne şi la 40 de ani venea sorocul de epuizare şi bătrâneţe. Nu cred că ”un copil se creşte practic singur” decât dacă vrei să obţii un psihopat.

Nu cred că o persoană care deja se află la limita/ sub limita sărăciei ar trebui să mai aducă pe lume încă un copil pe motiv de ”O să aibă grijă Dumnezeu de el”. Evidenţa simplă spune că nu se întâmplă aşa ceva.

Personal cred că avortul e un traumatism îngrozitor, atât fizic cât şi psihic. Iar într-o lume în care există atâtea modalităţi contraceptive, ar trebui să fie ultimul pe lista de opţiuni. Însă câtă vreme Dumnezeu ne-a dat tuturor în egală măsură liberul arbitru, atunci nu e normal ca cineva să vină să-mi povestească că-s o nenorocită dacă  aşa aleg eu să fac.

Mi se pare miiiiinunat efortul de a da viaţă celor fără glas, dar complet tembel. Dar de ce în loc să agite pancarde, toţi acei minunaţi care cred în dreptul la viaţă ar trebui să meargă să ia un copil de la orfelinat şi să-l crească. Cu adevărat i-ar oferi dreptul să trăiască omeneşte nu ca o vită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s