Călătorie iniţiatică

(conform jocului solitaire arena pe facebook)

De la Zadar la Pula nu-i decât un pas.

Anunțuri

Azi am fost cea mai bărbată dintre Zoei

Azi mi-am luat la revedere de la o aluniţă pe care am iubit-o şi de la una pe care am detestat-o şi de la alte câteva neutre.

Cu această ocazie mi s-au dat asigurări ferme că aşa femeie bărbată ca mine mai rar! (Mi-a trebuit aproape o fiolă de anestezic local pentru ceva ce majoritatea femeilor n-aveau nevoie nici măcar de spray de xilină. Adică o cantitate de anestezic cel puţin egală cu cea folosită pentru un bărbat.)

Ca urmare a acestei bărbăţii ieşite din comun m-am întors beată turtă acasă şi pe 7 cărări. Şi nici măcar nu m-am atins de alcool!

Mulţumesc iubiţi prieteni

Azi sunt recunoscătoare şi fericită.

N-am mai spus de multă vreme aceste cuvinte şi de la fel de multă vreme am uitat ce sentiment de bine aduce cu sine această stare.

Timp de peste 35 de ani am făcut, refăcut, răsfăcut şi intens perseverat într-o greşeală care mi-a adus oceane de suferinţă.

Am uitat de câte ori mi-am pus întrebare ce greşesc şi pentru ce primesc atât de nedrept de multă durere.

Cu ajutorul a două doamne speciale din viaţa mea şi a unui domn am reuşit să înţeleg ce şi de ce am greşit atâta amar de vreme. Iar acestora le voi fi mereu recunoscătoare.

Cele trei propoziţii care au declanşat epifania sunt:

  • ”fiecare om intră în viaţa ta ca să te înveţe o lecţie”
  • ”respectul nu se cere, se dobândeşte”
  • şi o întrebare foarte dură ”ce ai tu de oferit într-o relaţie?”

Această întrebare a picat într-un moment personal neplăcut, când din motive irelevante faţă de această postare îmi simţeam sufletul făcut praf şi îmbăiat cu simţ de răspundere în orange agent. (Off topic, da, poate că în comparaţie cu alţii motivele care mă întristează pe mine sunt banale, că nefericirile mele sunt nesemnificative faţă de dramele altora, însă sunt ale mele şi nu accept din partea nimănui să-mi spună nici ce ar trebui să simt nici că sunt nesemnificative. Da, pentru oricine altcineva sunt perfect de acord că sunt minore şi nesemnificative, dar este vorba despre viaţa mea.)  Răspunsul instant a fost că nu am nimic de oferit.

Şi ca majoritatea răspunsurilor date la furie, a fost adevărat şi sută la sută real.

Nu mai am nimic de oferit într-o relaţie.

Şi azi, pe când gândurile îmi zburătăceau către cele două doamne despre care vorbeam mai sus, în timp ce rumegam intens întrebarea de ce am suferit atât de mult şi mai ales de ce nu mă pot elibera de scenariul care mi-a adus atâta nefericire personală, s-au aliniat în sfârşit rotiţele şi răspunsul evident a ţâşnit victorios.

Am suferit fiindcă până acum în toate relaţiile mi-am oferit cu inconştienţă sufletul oricui am întâlnit şi plăcut, iar în cazul în care am primit un răspuns nepoliticos, am izvorât durere. Nu mă înţelege greşit, mereu am crezut în liberul arbitru aplicat cu politeţe şi n-am negat niciodată nimănui dreptul suveran de a face ce-şi doreşte.

Greşeala mea fundamentală a fost că niciodată nu m-am obosit să  verific dacă persoanele respective îşi doresc sufletul meu.

A trebuit să ajung în punctul în care aproape am rămas fără suflet ca să înţeleg asta.

Şi n-am să spun că mi-ar fi prins bine să-mi şoptească la ureche cineva acest mic adevăr. Sau măcar să-mi şoptească la ureche să nu mai cred nimănui nimic fără dovezi.

În definitiv am doar 27 de ani şi o viaţă înainte.

PS: Doamnă mulţumesc şi pentru cheia oferită şi pentru că mi s-au înroşit urechile în compania dumneavoastră, gândindu-mă la buna mea prietenă Anna şi drumul din afara oraşului. Şi cfiindcă i-ai dăruit cosiţe verzi preotesei lui Iştar.

Bebe the third, zis şi Houdini

Azi mi-am făcut damblaua şi-mi luai papagaluş. Bebe al treilea.

Pupici, dragoste mare la prima vedere.

Toate bune până când am ieşit la o plimbare. Am închis papagalul în colivie, am plecat în oraş.

Mă întorc, uşa încuiată, nimic mutat, papagalul ia-l de unde nu-i. Verific repede colivia, uşiţa încuiată. Papagalul tot nu e.

Auci, mi-o spart jegul casa. Cât pe ce să dau telefon la poliţie.

Aprind lumina, mă uit la bani, banii la locul lor.

Când mi se muiaseră mai cu spor genunghii, aud un piu slab. Domnul Bebe era pe pervazul ferestrei, lângă icoane, pe jumătate adormit. Abia după aia mi-am dat seama că ieşise prin caseta bobiţelor.

Houdini şi mai multe nu!