Între dacofilie şi dacopatie/ dacofobie

La şcoală am învăţat că ne tragem din daci şi din romani. Cumva, încă îmi aduc aminte tonul manualului de istorie care încerca să insinueze că unificarea a avut loc paşnic, liber acceptat şi într-o atmosferă de bucurie rurală, comparabilă cu cea generată de instituirea comunismului.

Şi-mi aduc aminte că încă de atunci am avut întrebări pe care în aroganţa mea sublimă de copil le-am pus profesorului, aşteptând răspunsuri.

Îmi pare rău că nu ţin minte acele răspunsuri, însă nu cred că m-au satisfăcut suficient, câtă vreme încă ţin minte acele întrebări şi nici acum nu am găsit vreun răspuns  suficient de logic. Ceea ce e mai tragic, e că acelor întrebări primordiale li s-au adăugat altele

  • dacă dacii erau un popor barbar, lipsit de coeziune şi ţel comun, cum de a fost nevoie de atâta efort militar pentru a-i înfrânge
  • de ce se consideră că toată Dacia a fost ocupată când dovezile arheologice furnizate chiar de către romani indică ocuparea efectivă a cca 10% din teritoriul actualei Românii, în condiţiile în care teritoriul dac era mult mai mare
  • dacă dacii erau aşa nişte barbari înapoiaţi, cum se face că dispuneau de suficient aur şi argint încât să facă Imperiul să funcţioneze preţ de câteva generaţii
  • cum un popor care dispunea de bogăţii atât de mari, acumulate prin muncă proprie, nu dobândite într-o singură generaţie, prin jaf, poate fi etichetat drept barbar de către istorici reputaţi
  • de ce istoria mainstream trece cu graţie şi inconştienţă peste amănunte semnificative cum ar fi o serie de realizări tehnologice identificate în siturile arheologice dacice preferând să se agaţe de imaginea barbarului în piei de oaie îmblânzit de vocea inconfundabilă a lui Publius Ovidius zis şi Naso
  • izvoarele romane relatează lupte de o ferocitate uluitoare, în care bărbaţii şi femeile luptau până la moarte împotriva cotropirii romane. Cum de imediat ce şi-a pierdut Măria Sa Decebal capul, aceleaşi femei care preferau să se arunce-n suliţele romane sau să-şi arunce pruncii ca să deschidă o breşă bărbaţilor lor au acceptat cu atâta nespusă bucurie nu doar căsătoria cu legionarii trimişi în Dacia dar şi-au uitat instantaneu după ceremonie limba?
  • cum de limba română, care s-a născut şi s-a vorbit la marginea Imperiului e mult mai omogenă decât limba italiană
  • e ştiut că romanii nu au suferit de mania ”naţionalizării” populaţiilor cucerite. Asta înseamnă că nu aveai obligaţia de a şti limba latină decât dacă voiai musai cetăţenie. Însă latina vulgară a castrelor şi legiunilor era atât de îndepărtată de latina cultă a Cetăţii încât dă multe bătăi de cap istoricilor care traduc izvoarele de la periferia Imperiului. Atunci cum de a prins atât de profund într-un spaţiu unde se vorbeşte despre rebeliuni până la retragerea aureliană?

Repet, nu am găsit încă răspunsuri coerente pentru întrebările de mai sus la niciunul dintre specialiştii pe care i-am întrebat. Da, recunosc, teoriile noi referitoare la daci ca fiind rădăcina poporului roman, au o aură seducătoare de adevăr.

Are logică teoria conform căreia daca şi latina erau deja înrudite şi de aici uniformizarea în ciuda diferendelor între daci şi romani.

Are logică înrudirea privind inclusiv mitologia. Cel puţin doi dintre zeii principali ai Pantheonului latin li s-au atribuit rădăcini tracice: Dionysos, Ares. Iar Ares e totuşi zeul protector şi al Imperiului şi al Cetăţii. Mitologia lupului ar fi iar un fir interesant de desfăşurat prin veacuri şi evi.

Are logică teoria conform căreia dacii aveau o cultură avansată, totuşi stau mărturie destule edificii extraordinare, destule schelete care poartă mărturii ale unor operaţii care şi azi sunt clasificate ca fiind cu grad crescut de risc.

Toate astea vorbesc din plin despre măreţia acelor oameni din care ne tragem.

Însă nu pot să spun aceleaşi lucruri despre alte teorii.

Nu pot crede că a existat încă din Antichitate o mişcare ocultă împotriva poporului dac / român care a ascuns sau distrus sistematic toate referinţele despre cât de măreţi au fost străbunii noştri. Nu când au fost câţiva împăraţi romani ale căror rădăcini erau în Dacia.

Nu pot crede că Iisus de fapt a fost dac şi că apostolii tot ţărani carpatini fost-au.

Nu pot crede că dacii sunt urmaşii unor civilizaţii apuse de tip Atlantida sau Thule.

Nu pot crede că au fost urmaşii zeilor pe pământ.

Nu pot crede că ”s-au roit” de aici până-n India plantând pe tot parcursul seminţele dinastiilor civilizatoare.

Nu pot crede în puritatea genetică a poporului român. Nu de alta, dar suntem pe una dintre plăcile turnante ale continentului şi s-au fâţâit pe aici destui.

Nu pot crede că suntem mai bine-plăcuţi în ochii Domnului aşa, per se, fiindcă mi se pare blasfemie să crezi că Dumnezeu are favoriţi şi i-a făcut pe alţii special pentru a-i damna.

Nu pot crede că românii sunt buricul creaţiei când calitatea umană a celor pe care-i văd lasă atât de mult de dorit.

Nu pot să cred că suntem cei mai inteligenţi dintre pământeni câtă vreme nici măcar scăderea dificultăţii la BAC nu a făcut să crească semnificativ rata promovabilităţii.

Nu pot să cred că suntem cei mai spirituali şi permiteţi-mi să am dubii că Dumnezeu mişcat în mod deosebit de vreo babă nespălată pe picioare pentru care diferenţa dintre Paşti şi Crăciun e dată de animalul cu care se îmbuibă familia.

Nu pot crede că tot ce mişcă-n lumea asta e concertat special de vreo ocultă sau mai multe pentru a distruge poporul român. Mi se pare că ne descurcăm suficient de bine şi fără ajutor.

Cel puţin nu fără dovezi materiale atât de fierbinţi încât dacă aş pune deştul pe ele să îmi ardă carnea până la os de la temperatura degajată de acestea.

Nu pot crede în mitologia eroică, de influenţă nazistă care începe să înflorească sub acoperământul larg al iubirii de ţară, de neam şi de istorie.

Nu pot crede că un partid care are ca instrument propagandistic crima e mai bun şi mai pur decât alt partid care se bazează pe crimă ca instrument propagandistic, indiferent de ce scrie în doctrina lor.

Nu pot crede că există vreo situaţie în care crima e bine-plăcută Domnului câtă vreme una dintre Porunci stipulează clar, ”să nu ucizi”. În definitiv e sus şi are suficiente mijloace pentru a interveni ori de câte ori consideră necesar să trăznească vreun idiot.

Nu pot să cred că

Dar cel mai mult nu pot să cred că putem să ne mişcăm în mlaştina în care (ne place să ne văicărim că alţii) ne-adânciră/m doar urând pe alţii. Că-s de etnie rromă, că-s de etnie iudaică, că-s de etnie maghiară. Nu ei ne trag în jos ci noi permitem să fim traşi în jos de anumite modele comportamentale pe care le-am adoptat de la ei. Nu evreii sau ungurii sunt duşmanii juraţi ai poporului. Nu e vina evreilor că au prosperat în Ţările Române şi au acumulat pământ, bani, averi în detrimentul acelui ţăran idealizat de Alexandri şi sămănătorişti. Fiindcă dacă dăm de-o parte poleiala romantică, e suficient să vedem cum s-au propagat o serie de deprinderi care nu ne fac cinste prin evi. Nu e vina evreului că vajnicul ţăran român iubitor de glie şi familie prefera să se îmbete pe datorie până la pierderea ţarinii. Nu e vina evreului că beizadeaua mult prea ocupată să risipească banii bând şampanie din papucii doamnelor ajungea la sapă de lemn fiind nevoit să vândă pe nimic pământul dobândit de vreun strămoş vrednic. Nu e exclusiv vina ţiganilor că nu sunt cetăţenii cu care ne-am dori să fim vecini. Însă ei sunt o minoritate, noi suntem majoritatea. Majoritatea are obligaţia de a interzice comportamentele anti-sociale ale minorităţii şi de a educa în spiritul valorilor naţionale. Însă atâta timp când majoritatea preferă să ignore şi să discrimineze doar în baza procentului de melanină al pielii, atunci ar fi bine să nu se mire de ceea ce primeşte înapoi.

Da, mi se pare datorie filială să aflăm adevărul pierdut despre străbunii noştri.

Da, mi se pare datorie filială să spunem lumii adevărul despre istoria noastră din cele mai vechi timpuri şi până acum.

Dar mi se pare datorie patriotică să ne acceptăm greşelile istorice şi să trecem peste atât de dăunătorul model al tătucului din capul unităţii de organizare, care ştie tot, poate tot şi face tot pentru binele neamului, în contradicţie cu cei de rang imediat inferior care sunt profund corupţi şi care sunt incapabili să vadă mai departe de ziua de azi şi binele personal.

Mi se pare o datorie civică să se renunţe măcar acum la această atitudine păguboasă pe care o arborează mare parte a românilor. Fie că pretind că se trag din Decebal, fie că se trag din Traian şi Decebal, din nefericire românii au generalizat o atitudine extrem de feminină. Sunt atât de absorbiţi de identitatea reală sau aureolată a strămoşilor încât uită că au obligaţia de a-şi crea o identitate proprie. Fac exact ca o vecină de la ţară de-a mea. ”Sunt fiica lui X, cârciumarul!” spunea Coana Mare ori de câte ori simţea nevoia să îşi afirme superioritatea asupra plebei înconjurătoare. Nu conta că era mai mult şleampătă şi lejer murdară, ea era fiica cârciumarului şi sine die autoritate superioară atât moral cât şi uman. Nu conta că realizările personale erau adesea mai mici decât ale vecinilor. Filiaţia din acel cârciumar era realizare arhi-suficientă şi de natură de a impune respect şi dominaţie.

Tot aşa se comportă şi o parte semnificativă a românilor. Deşi nu au făcut nimic nici pentru ei, nici pentru ţară, deşi votează în funcţie de găleţile primite, deşi nu ies în stradă pentru a arăta cumva că democraţia înseamnă puterea poporului suveran, atunci când îi întrebi se consideră elită şi ceilalţi, in corpore sunt vinovaţi de conspiraţie împotriva lor, de acţiuni duşmănoase la adresa lor.

Da, mă declar româncă, indiferent cât din genele celor triburi altoite pe trunchiul dacic mi-ar sta la baza ADN-ului personal. Da, încerc atât cât mă ţin puterile individuale să fac ceva atât pentru Ţară cât şi pentru mine. Însă aştept dovezi că şi alţii fac la fel.

Anunțuri

3 răspunsuri la „Între dacofilie şi dacopatie/ dacofobie

    • N-aş merge atât de departe încât să mă declar protocronistă. Doar că explicaţiile din cartea de istorie şi cea de română mi s-au părut insuficiente şi un picuţ ilogice. Am scris deja ce mi se pare logic. Însă şi de-ar fi tot adevărat, inclusiv teza cu Iisus dac, asta nu ne face buricul creaţiei şi automat în poziţia de a primi plecăciuni şi peşcheşuri. Respectul se merită. Iar noi nu dăm prea multe motive de respect luaţi in corpore. Sau analizată clasa politică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s