Efectul neaşteptat al Brexitului

Efectul neaşteptat al Brexitului
 
 
De atâtea ori m-au asigurat emisunile culinare preluate de Paprika de pe posturi britanice că pentru a obţine fie peşte filetat, fie carne porţionată corect că tot ce ai de făcut e să-ţi rogi persoana care lucrează în pescărie sau măcelarul să o facă pentru tine, încât mi s-a urcat cetăţenia europeană la cap şi azi am îndrăznit să cer într-o măcelărie din Obor să îmi taie 3 felii de ficat cât deştul lui de groase fiindcă:
– lui îi era foarte simplu să o facă
– cuţitele de măcelărie sunt mai bune pentru făşiat ficatul decât cuţitul meu de bucătărie
Aparent ăsta fiind obicei englezesc, nu mai există motive să mai ceri o dată ce UK a părăsit Uniunea.
Măcelarul s-a uitat luuuuuung la mine, cu un sictir nedisimulat şi mi-a zis cu un ton care numai amabil nu era:
– Doamnă, poate dacă vrea colegul meu să facă asta, eu nu mă obosesc.
M-am uitat la el cu privirea nr 4 (nr. 2 e de natură să pună un grup de huligani pe fugă, been there, done that) şi i-am zis că nu e nevoie să o facă, cu certitudine o să găsesc pe cineva care vrea să vândă. Chiar şi atât de puţin cât vreau eu să cumpăr.
 
Nici al doilea măcelar n-a avut o abordare mai prietenoasă.
Abia al treilea a făcut-o şi spre cinstea lui, nici măcar nu s-a strâmbat la mine, ba chiar mi-a şi zâmbit şi mi-a feliat ficatul fix cât să se frigă perfect.
Anunțuri

2 răspunsuri la „Efectul neaşteptat al Brexitului

  1. Acum mai conteaza si cat de mare e orasul 🙂 Daca ai sta ca mine intr-un orasel, sa vezi cat de repede ti-ar felia ficatul :))) Si n-ar fi necesara nici macar privirea nr. 2 :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s