De la bikini la burkini, trupul femeii între bun social şi bun privat

 

Evident, cu întârziere, dar între îndatoririle profesionale şi cele caZnice, n-am mai avut timp pentru a analiza scandalul legat de interzicerea costumelor de baie tip burkini.

 

Am să încep de la opusul lor, costumul bikini.

 

Au trecut doar 70 de ani, de când inginerul Louis Réard a oferit lumii o nouă cutie a Pandorei spre a o deschide şi a se bucura de năpastele pe care le-a aruncat asupra unei lumi niţel prea pudibonde şi ipocrite până în măduva oaselor.

Numele acestui costum de baie e indisolubil legat de atolul Bikini unde în acel moment armata americană aruncase un focos nuclear. Forţa exploziei sociale a celor două microscopice bucăţi de cârpă depăşeşte cam orice în materie de explozibil făcut de mâna omului. Şi ca ”fapt amuzant”, singurul model dispus să poarte blestemăţia atât de şocantă a domnului inginer a fost o actriţă de filme porno a cărei reputaţie era atât de fisurată încât scandalul legat de apariţia în public îmbrăcată nu o mai putea zdruncina suplimentar.

Din binecuvântaţii ani de după Război până acum, istoria a fost destul de crudă cu sărmana piesă vestimentară aşa încât, deşi se născuse pricăjită şi subdezvoltată, nu a avut de ales decât să descrească prin toate punctele esenţiale posibile.

 

Aşa s-a născut o nouă revoluţie în relaţia dintre trupul femeii şi societate. Fiindcă treptat s-a creat o uriaşă presiune ca femeile să-şi expună trupul în bikini, ”oportunitate” pe care feministele din anii 60-70 au îmbrăţişat-o cu pasiune, văzând-o ca pe eliberarea trupului feminin de opresiunea patriarhală de până atunci. Şi cu această ocazie am schimbat opresiunea patriarhală de dreapta cu opresiunea patriarhală de stânga.

Fiindcă pentru a-ţi permite să porţi cele două bucăţi de cârpă numite pompos costum de baie, trebuie să arăţi într-un anume fel. Altminteri – îndrăzneşte să îţi expui burtica pe feisbuci şi să vezi ce val de susţinere (cu capul sub apă) vei primi.

De la obligativitatea medievală de a-şi ascunde corpul sub fuste până în pământ şi bluze cu mânecă lungă şi gât înalt, în vreo 50 de ani s-a trecut la obligativitatea de a etala un corp perfect, cât mai aproape de standardele anorexice ale fotomodelelor în vogă. Dacă acum 100 de ani femeile erau obligate să-şi ascundă corpul pentru a nu duce bărbaţii în ispită, acum sunt obligate să şi-l arate şi mai ales să arate într-un anume fel pentru a dobândi validarea socială atât de necesară integrării în haită.

Corpul femeii a încetat să fie proprietate mixtă, generală şi privată cum fusese până acum, a devenit proprietate socială, apărând necesitatea conformării cu un model încă mai periculos pentru stima de sine decât modelul anterior. Cel puţin, modelul anterior are meritul de a nu fi indus obsesiv decât ideea că femeie fiind eşti cetăţean de mâna a doua. Modelul actual perpetuează ideea că eşti cetăţean de mâna a doua, însă aduce obligativitatea conformării cu un anumit tipar considerat ideal, de unde nenumăratele nevroze feminine din societatea de azi.

 

La antipod, atât la propriu cât şi la figurat a apărut burkini. Un costum de baie compact care nu dezvăluie mai mult decât permit învăţăturile islamului luminat. Şi este un compromis între plăcerea de a face baie şi demonizarea trupului feminin păcătos, gata doar să ducă bărbaţii în ispită. Şi deşi nu prea văd cum o fiinţă umană purtătoare de burkini ar putea ascunde mai mult de un tampon intern (totuşi drăcia e mulată), datorită isteriei anti islamice apărută în urma valului de atentate lansate de nişte descreieraţi pentru care burkini sau bikini sunt tot un drac şi la fel de haram.

Circulă o serie de diatribe împotriva burkini, pe motiv că purtarea lui înjoseşte femeia şi îi conservă statutul de proprietate. Că femeia nu are de ales între a îl purta şi a purta bikini (de exemplu). Că e doar un instrument de opresiune.

 

Blânda, civilizata şi mai ales seculara Europă după ce a primit nediscriminatoriu pe toţi cei care au cerut azil, s-a întors nu împotriva celor care au legături cu islamul radical ci tocmai împotriva celor care i-ar fi putut fi cei mai buni aliaţi – promotorii islamului moderat. (Gest care e mai degrabă de natură să radicalizeze o bună parte dintre cei moderaţi, tocmai fiindcă statul intră cu bocancii murdari în zona libertăţilor religioase.)

Iar noua zonă de influenţă care se dezbate acum e acelaşi trup feminin.

Rău dacă îl expunem – ducem în ispită, rău dacă îl ascundem – potenţial radical terorist.

Rău dacă avem câteva kile-n plus – dă naşpa în poză şi se nervozează domnii că le stricăm zenul vizual, rău dacă nu avem destule – stau mărturie medicii.

Rău dacă avem sânii prea mici – glumele proaste masculine erodează stima de sine, rău dacă sunt prea mari – greutatea mare are impact şi asupra coloanei şi asupra esteticii.

Rău dacă avem celulită şi sau vergeturi – iar stricăm zenul vizual, rău dacă nu avem – ispitim bărbaţii care din punct de vedere religios nici n-ar prea trebui să se uite la noi, dacă nu există un act matrimonial în acest sens.

 

În esenţă, cât din trupul femeii e proprietate privată şi cât proprietate a societăţii în care trăieşte?

Anunțuri

Un răspuns la „De la bikini la burkini, trupul femeii între bun social şi bun privat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s