De ce militez eu pentru permisul de părinte

Nu e prima oară când discut despre acest subiect, cu certitudine nu va fi ultima.

Episodul de azi, binecuvântata familie Boureanu. (no pun intended, they are already pun-ished for being who they are)

Cu riscul de a-mi ridica toţi cititorii-n cap, o susţin pe juna Boureanu. Nu-mi pasă dacă e ”următoarea curvă siliconată a României”, nu-mi pasă dacă fumează ţigările în stil de comisar sovietic, nu-mi pasă dacă a întins juma” din liceu sau dacă a postat fotografii compromiţătoare cu ea. O susţin.

Fiindcă nu e deloc uşor să porţi numele unui idiot care vrea să îi ofere postul de mamă vitregă uneia care e doar cu câţiva ani mai mare decât tine.

Fiindcă nu e uşor să creşti într-o familie evident disfuncţională, unde cam tot ce a putut învăţa sunt comportamente  păguboase.

Adolescenta are nevoie de acceptare familială, aşa că face scandal – aşa cum a văzut că face mama, postează poze la limita decenţei – aşa cum a văzut că face iubita tatălui.

Adolescenta are nevoie de acceptare, aşa că fumează fiindcă a văzut că e trendy şi fiindcă e o cale uşoară de acceptare a societăţii. Iar dacă aveţi vreun dubiu referitor la jungla în care s-au transformat liceele de fiţe ale României, mai uitaţi-vă o dată. Sunt pepiniere de comportamente de bullying şi mâncătorie. Orice în afară de temple ale învăţăturii.

Şi în loc de acceptare şi atenţie, primeşte palme. Ceva nu se leagă. Adulţii după ce o neglijează, o pedepsesc fix pentru că imită comportamentele pe care le-a văzut de la ei.

N-am să zic că ai mei m-au disciplinat cu furtunul de la maşina de spălat, dar n-am fost chiar străină de tehnicile de disciplinare care prevedeau tehnologii de încălzire a palmelor, urechilor sau fundului. Şi ştiţi ceva? Nu d-aia am ajuns ”mare”. Am ajuns adult fiindcă au trecut nemernicii de ani.  Ba chiar aş merge atât de departe încât să afirm că n-am învăţat din acele sesiuni de aplicare a iubirii dure decât că trebuie să mă străduiesc mai tare să fentez sistemul, nu că ceea ce făcusem era rău. Deci pierderi pe toată linia.

Deci aviz celor care cred că fac ceva bătând adolescenţii. N-o să rezolvaţi absolut nimic. Doar că peste nişte ani, când o să aveţi nevoie de un pahar de apă, e al dracului de posibil să muriţi de sete.
Nu o să vă disciplinaţi odraslele bătându-le până la leşin. Fiindcă tot ce o să înveţe e să vă urască temeinic. Şi să vă dispreţuiască fiindcă le cereţi să vă respecte necondiţionat când voi nu daţi doi bani pe ei.

Şi asta mă aduce la ultimul punct al diatribei – deraparea prin peisaj cu graţia cu care o elefantă gestantă la soroc dansează vals  a toa”şei Tatoiu. Care ”îşi ia mâna” de pe fată, fiindcă e obraznică. Ştiţi de ce are cel mai puţin nevoie un om care e dezorientat şi care nu are un loc sigur? Evident, să fie repudiat. Orice ar face, cât ar fi de auto-distructiv. Toate gesturile făcute de un om pornesc din nevoia elementară de a-i fi bine. Chiar dacă la final reiese că îşi face rău. Nu o să remediaţi nimic rău prin rău. Cine se amăgeşte că poate face aşa, o să aibă o surpriză urâtă.

Îmi pare rău pentru fată. Chiar îmi pare rău. Deşi aparent s-a născut cu linguriţa de argint în mână, de fapt a primit un set perdant de cărţi. Şi tot ce a reuşit să facă e să găsească una sau mai multe căi de a îndulci cu banii lui papa furtunile din suflet.

Şi o susţin că a avut tăria de a-l raporta la Poliţie pentru abuz împotriva copilului. În formă continuată chiar. Păcat că atât de târziu.

Anunțuri

3 răspunsuri la „De ce militez eu pentru permisul de părinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s