O reclămuță ș-un șuriu/ Neică, stai că viu!

Azi reclama de la Vel Pitar
Sper că n-au plătit reclama aia de la french toast, fiindcă altminteri, ar fi jalnic și le-aș recomanda să-și ceară banii înapou.
Eu mânânc pâine, nu o ”servesc”. Aș servi french toast doar dacă aș lucra într-o unitate de alimentație publică.

Anunțuri

Scurte cugetări despre sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă, ori le iubești, ori le detești. Cale de mijloc, vae victis, nu există. Deși, ironic există posibilitatea de a le urâ și iubi simultan.

Personal urăsc x-masul din suflet și iubesc tot din suflet Crăciunul.

Îmi place ideea de a contempla miracolul divin, îmi place să sper în existența miraculosului și îmi place să văd frumusețea din lume. Îmi plac colindele, îmi place Hrușcă. Îmi place modul în care folclorul român se referă la Viflaim ca la localitatea de peste un deal, maxim două, despre cum Maria e vecina de alături și cum Iisus  poate fi întâlnit și trăit direct.

 

Ce urăsc? Urăsc magazinele care au globuri din noiembrie, urăsc oamenii care taie brazi și că ”trebuie” să ucid pomii nevinovați. Din fericire, în familia mea, în acest moment accentul se pune pe curățenie nu pe crăpelniță când vine vorba de sărbători. De vreo 10 ani mama a abandonat ideea că de Crăciun masa trebuie să flambeze sub greutatea mâncării și deci nu mai e presiunea de mânca sau arunca o mulțime de mâncare. Da, detest cerșetorii care colindă fals și nu-s în stare să memoreze măcar cuvintele corecte și vin cu improvizații care-mi zgârie creierul.

Însă obiceiul cu care nu mă pot reconcilia e sunatul obligatoriu al unor persoane, rude mai ales.

După micul dejun, vorbeam pe mama. Ai sunat pe ruda X? ( Ca paranteză, ruda X îmi e profund antipatică pe motive de ipocrizie și turnătorie. Doamna respectivă a fost de  inteligență, ambiție și frumusețe ieșite din comun. Însă toate astea o fac să creadă la venerabila vârstă pe care a atins-o, nu doar că le știe pe toate, dar mai ales că are dreptul să emită diktate cu privire la orice subiect.

În cazul meu, latura sentimentalo- reproducătoare.

Ca să revin, doamna X, repet, frumoasă, inteligentă, ambițioasă. A realizat extrem de multe, în ciuda sau datorită regimului comunist. Și dacă pot spune ceva despre e că a avut permanent niște standarde al dracului de ridicate.

Evident, azi în loc să-mi spună Crăciun fericit, x-mass fericit, crăpelniță până te dai de-a rostogolul, ce mi-a comunicat ”mai lasă și tu standardele alea”.  Standarde pe care personal oricum nu le consider la înălțimi amețitoare, dar pe care de mai multe ori, la sfatul unor astfel de binevoitori le-am coborât, cu rezultate care pot fi descrise cel mai blând prin dezastruoase. Acum nu neg că vina îmi aparține, eu am luat decizia de a ”mă mulțumi” cu ofertele făcute.  Dar am făcut-o fiindcă o viață întreagă mi-au repetat că îmi vor binele, că au experiență de viață și că am așteptări nerealiste.

Ocazie cu care am bifat și acea nesfântă tradiție de Crăciun de a vedea roșu în fața ochilor.

Sindromul România – ep. 2

E peste puterea mea de a pricepe cum după atâtea înjurături, atâta anti-capital, tot PSD s-a ales.

E peste puterea mea de înțelegere de ce acei tineri frumoși și liberi care-și înjurau cursiv vârstnicii că vor vota ca să le dărâme viitorul nu au ieșit la vot MASIV pentru a pune o bază pentru același viitor. Deși promiteau fervent că vor vota.

Și mă miră intens cum cică ar fi 18 milioane de alegători.

De ce nu pot să susțin Coaliția pentru Familie

Later edit: Prefață: ACEST TEXT, CA NICIUN TEXT PE CARE L-AM SCRIS VREODATĂ NU REPREZINTĂ VREO ÎNCERCARE DE PROMOVARE A CĂII PE CARE EU MI-AM ALES-O ÎN VIAȚĂ CA FIIND CALEA CORECTĂ PENTRU ALȚI OAMENI DECÂT PENTRU MINE. Dar am să militez până la ultima suflare pentru dreptul fiecăruia de a încerca și a decide ce i se potrivește și pentru obligația de a gândi pe cont propriu.

 

Răspunsul primar e fiindcă nu-s ipocrită și nu pot susține ceva în ce nu cred.

Nu pot să susțin un demers care are ca scop explicit încălcarea drepturilor civile ale unor alți oameni și care își permit să creadă că (îmi) pot spune, ”there is no way, but my way”.

Nu pot să susțin un demers al unor oameni care se simt îndreptățiți să decidă ce înseamnă familia, relațiile familiale dar care nu fac nimic pentru apărarea reală a drepturilor copiilor – pentru care se presupune că există structurile familiale.

Întrebarea următoare ar fi, logic, de ce nu mai cred în familia tradițională.

Fiindcă îmi ajung amintirile despre cum nu aveai voie să vorbești nici acasă despre ce-ți doreai, fiindcă Securitatea veghea. Nu mai vreau să vegheze nimeni ca eu să fiu fericită sau mă ia mama dracului.

Fiindcă îmi apăr dreptul de a fi altfel. Mi-am irosit 20 de ani din viață încercând să fiu ce-și doreau alții și să fiu o fiică normală, o femeie normală, o soție normală.

Ghinion, nu sunt. Îmi aduc aminte că nu mi-am dorit copii atunci când eram copil și adolescentă. În perioada adultă am avut vreo 2 episoade în care mi-am dorit cu adevărat copii, se pare însă că n-am putut niciodată face copii. Și m-am săturat să fiu întrebată de ce, fiindcă membrii familiilor tradiționale cred că au dreptul și să-mi ceară socoteală  asupra faptelor din viața mea, dar și de disprețul soțiilor tradiționale care văd în lipsa urmașilor proprii, un stigmat social. Sau faptul că automat se presupune că am făcut atâtea avorturi încât asta fie cauza pentru care-s stearpă. Deși unele dintre ele au folosit exact această metodă pentru programarea familială și au beneficiat din plin de alte metode contraceptive, pe care actuala Coaliție le-ar vrea interzise, fiindcă trebuie să ne înmulțim ca nisipul mării, că vrem sau că nu vrem.

Aceleași soții tradiționale care mă văd ca pe o permanentă amenințare fiindcă-s singură. Deoarece dragii lor soți tradiționali în loc să urmeze principiile din Scriptură și să își păzească familiile tradiționale, merg pe calea tradițională a ieșitului la vânătoare cu bomba atomică, doar doar o pica vreo fustă.

Da, ăsta e alt motiv pentru care nu mai cred în familia tradițională. Fiindcă n-aș băga mâna în foc pentru niciunii dintre oamenii căsătoriți de vârstă apropiată mie pe care-i cunosc că nu și-au înșelat jumătățile. Dar care fac monstruoase crize de gelozie, perpetuând mitul fidelității conjugale. (Fiindcă simt organic că m-aș hazarda să bag vreun degețel în foc pentru oricine dintre ceilalți fără să vină Aerin cea Dreaptă să-mi ofere o rezervă pe viață de kenet. Nu vă bateți capul, e o referire la o carte fantasy obscură.)

Și-mi aduc aminte de câțiva vajnici bărbați anonimi ai neamului care acum susțin familia tradițională dar care în decursul anilor s-au simțit foarte liberi să-mi propună legături mutual avantajoase și fără obligații. Și-mi aduc aminte de alți vajnici oameni, de data asta cu vizibilitate publică, actualmente susținători ai aceleiași Coaliții care de-a lungul anilor n-au fost deasupra oricăror bârfe cu natură sexuală.

Însă cel mai important motiv pentru care nu pot să susțin Coaliția e ipocrizia acestor oameni.

Care ies în stradă pentru niște oameni din Norvegia care au încălcat legile acelei țări, dar care nu văd în jur niciun motiv pentru care să iasă în stradă pentru apărarea drepturilor copiilor acestei țări. Nu contează etnia acelor copii, nu contează circumstanțele nașterii lor. Care trec pe lângă copii care cerșesc și în cel mai bun caz le dau un leu pentru a se simți filantropi. Însă care nu fac nimic pentru a proteja acești copii.

Care presează legislativul să treacă în Constituție că e obligatoriu ca familia să fie formată dintre un bărbat și o femeie, dar care nu văd nimic rău în a privi pe net exact ce blamează.

Care se simt îndreptățiți să decidă ce trebuie să facă alții și să îi pedepsească pe cei care pur și simplu nu-s așa.

Da, știu că am nenumărate păcate. Dar nu-s ipocrită.

Așa că nu pot susține o Coaliție care mi se pare inutilă și cu un discurs de Inchiziție.

PS: fiindcă știu că mi se va imputa acest lucru. Au existat în lume societăți mult mai relaxate din punct de vedere sexual. Mai ales prin zonele tropicale. Acolo nu era nicio tragedie ca un cuplu de oameni de același sex să crească copii proprii sau adoptați. Copii ăia nu erau nici marginalizați de societate, nici nu deveneau automat homosexuali și nici nu erau traumatizați. De aici eu deduc că nu să vadă doi părinți de același sex va traumatiza un copil nici în 2020 ci presiunea socială din afara familiei îi va traumatiza. Deci tot ipocrizia e vinovată pentru tragediile de acest gen.