Scurte cugetări despre sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă, ori le iubești, ori le detești. Cale de mijloc, vae victis, nu există. Deși, ironic există posibilitatea de a le urâ și iubi simultan.

Personal urăsc x-masul din suflet și iubesc tot din suflet Crăciunul.

Îmi place ideea de a contempla miracolul divin, îmi place să sper în existența miraculosului și îmi place să văd frumusețea din lume. Îmi plac colindele, îmi place Hrușcă. Îmi place modul în care folclorul român se referă la Viflaim ca la localitatea de peste un deal, maxim două, despre cum Maria e vecina de alături și cum Iisus  poate fi întâlnit și trăit direct.

 

Ce urăsc? Urăsc magazinele care au globuri din noiembrie, urăsc oamenii care taie brazi și că ”trebuie” să ucid pomii nevinovați. Din fericire, în familia mea, în acest moment accentul se pune pe curățenie nu pe crăpelniță când vine vorba de sărbători. De vreo 10 ani mama a abandonat ideea că de Crăciun masa trebuie să flambeze sub greutatea mâncării și deci nu mai e presiunea de mânca sau arunca o mulțime de mâncare. Da, detest cerșetorii care colindă fals și nu-s în stare să memoreze măcar cuvintele corecte și vin cu improvizații care-mi zgârie creierul.

Însă obiceiul cu care nu mă pot reconcilia e sunatul obligatoriu al unor persoane, rude mai ales.

După micul dejun, vorbeam pe mama. Ai sunat pe ruda X? ( Ca paranteză, ruda X îmi e profund antipatică pe motive de ipocrizie și turnătorie. Doamna respectivă a fost de  inteligență, ambiție și frumusețe ieșite din comun. Însă toate astea o fac să creadă la venerabila vârstă pe care a atins-o, nu doar că le știe pe toate, dar mai ales că are dreptul să emită diktate cu privire la orice subiect.

În cazul meu, latura sentimentalo- reproducătoare.

Ca să revin, doamna X, repet, frumoasă, inteligentă, ambițioasă. A realizat extrem de multe, în ciuda sau datorită regimului comunist. Și dacă pot spune ceva despre e că a avut permanent niște standarde al dracului de ridicate.

Evident, azi în loc să-mi spună Crăciun fericit, x-mass fericit, crăpelniță până te dai de-a rostogolul, ce mi-a comunicat ”mai lasă și tu standardele alea”.  Standarde pe care personal oricum nu le consider la înălțimi amețitoare, dar pe care de mai multe ori, la sfatul unor astfel de binevoitori le-am coborât, cu rezultate care pot fi descrise cel mai blând prin dezastruoase. Acum nu neg că vina îmi aparține, eu am luat decizia de a ”mă mulțumi” cu ofertele făcute.  Dar am făcut-o fiindcă o viață întreagă mi-au repetat că îmi vor binele, că au experiență de viață și că am așteptări nerealiste.

Ocazie cu care am bifat și acea nesfântă tradiție de Crăciun de a vedea roșu în fața ochilor.

2 răspunsuri la „Scurte cugetări despre sărbătorile de iarnă

  1. Cred că marea noastră problemă, a românilor adică, e că am rămas c-o mentalitate ce virează periculos spre primitiv, şi anume că, aproape întotdeauna, trebuie să urâm ceea ce nu ne place. Gândirea asta, desprinsă parcă din Cărticica Roşie cu panseuri a Partizanului Sovietic – cine nu-i cu noi e împotriva noastră – e cea care, după mine, menţine o implicită, permanentă şi abia disimulată stare conflictuală între noi, făcându-ne să răbufnim disproporţionat la orice nimic, pe considerentul a prioric că “celălalt” e împotriva noastră din start.
    “De ce bagi potol de Crăciun ca animalu’ mă, idiotule??” Păi, pentru că aşa se simte idiotul bine, iar atâta vreme cât o face pe ficatul/stomacul/pancreasul/colesterolul lui, e strict o problemă personală a individului; asta nu-l transformă, neapărat, într-un prostălău cu care nici măcar nu merită să discuţi.
    Nu zic că Occidentul e un nec plus ultra al inteligenţei emoţionale dar măcar ăia au învăţat să nu “urască”, ci să ia lucrurile şi oamenii, pur şi simlu, aşa cum sunt şi să-şi respecte reciproc convingerile, pe considerentul că fiecare îşi asumă ceea ce crede şi ceea ce face – beneficii, eşecuri şi responsabilităţi (nu includ aici Spania şi Italia).
    Cu ani şi ani în urmă, când l-am descoperit pe Maugham, am citit, într-una din cărţile lui, o frază care mi-a rămas întipărită în minte: “căci trebuie să luăm, întotdeauna, oamenii aşa cum sunt” şi ştii ceva? Aşa e.

    • Am probleme în a-i accepta fix cum sunt, când scopul declarat e să-mi fută mie zenul karma și feng șuiul.
      Așa că, în majoritatea cazurilor aplic clasicul și strămoșescul ”decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”.

Lasă un răspuns către belledimagination Anulează răspunsul