Mărirea și decăderea ritualurilor de trecere

Mărirea și decăderea ritualurilor de trecere

 

Preț de câteva sute de milenii bune, de când rasa umană funcționează pe formatul cunoscut, ritualurile de trecere au avut o importanță crucială.

Alegerea grâului de neghină, a plevei de boabe, a celor aleși de cei perdanți, a celor buni de cei răi s-a bazat permanent pe ritualurile de trecere. Care indiferent de motivele care le-au generat, au sfârșit prin a avea măcar o conexiune religioasă dacă nu cumva au fost absorbite complet de religie: naștere, căsătorie, moarte, acestea au ajuns să fie exclusiv religioase, pragurile de vârstă de la sugar la copil, de la copil la adolescent și de la adolescent la adult responsabil au rămas la mijloc, laice și religioase simultan cu o fabuloasă încărcătură magică.

Însă ca toate cele, inclusiv ritualurile de trecere au început să se treacă. Urbanizarea populației, abandonarea ciclurilor naturale, laicizarea socială au făcut ca multe dintre aceste ritualuri să fie transformate sau chiar abandonate.

Așa că, evident, societatea urbană și laică a început să-și impună propriile ritualuri de trecere. Intrarea la liceu, treapta a doua de liceu pentru cine-și aduce aminte, bacalaureatul, intrarea la facultate, angajarea, schimbările de serviciu (preferabil avansări), pensia. Însă fiind vorba despre o societate laică, aceste noi ritualuri de trecere au fost lipsite din concepere de latura magico-religioasă care le-a caracterizat pe cele de dinaintea lor. De-o fi /fost bine sau rău, așa se întâmplă chiar sub ochii noștri. Și n-aș vrea să fac din această postare chiar o analiză antropologică exhaustivă.

Dintre cele de mai sus, azi vreau să vorbesc despre examenele școlare și universitare.

Majoritatea adulților de azi, cu deosebire profesorii se declară șocați și impresionați negativ până-n măduva oaselor de importanța scăzută pe care o alocă elevii acestor examene. Invariabil expozeul începe cu un  tremurat ”pe vremea mea”  și continuă cu o hiperbolă din care reiese cât de emoționat mergea povestititorul la examene, cu cât respect trata subiectul și cât de lax privește tineretul ”de azi” aceleași evenimente.

Nu contest. Și pe vremea mea era obligatoriu un cod vestimentar la examene. Și-l urmam. Cum memoria mea de lungă durată aparent e nițel mai bună și mai subiectivă decât  a majorității, țin să vă aduc aminte că la examene am eșuat lamentabil în a vedea componenta de gală a evenimentului. Vai mie, sacralitatea inerentă a momentelor m-a ocolit cu îndârjirea cu care ocolește dracul tămâia. Mai degrabă le-am văzut ca pe cazne și sincer, dacă n-ar fi fost mama care să mă îmbrace ”adecvat” aș fi mers cam cum mergeau străbunii la plug și coasă: cu haine comode și nu cu ce era mai bun prin șifonier.

N-am simțit nicio solemnitate a momentelor. Nu am reușit să confer acestor etape de trecere importanța capitală pe care ar fi trebuit să o aibă în viziunea altora.

Un examen, și? E parada modei? Cu ce e așa de specială ziua ca să pierd fie și 1 minut moțându-mă în detrimentul învățatului/ odihnitului? Retrospectiv privind, faptul că nu eram prima din familie care să ajungă prin focurile respectivelor examene a fost cel mai greu argument în defavoarea resimțirii momentului în vreun mod hiperbolizat. Așa, și? A fost și mama pe aici, a trecut și tata prin asta. Au supraviețuit. O să le supraviețuiesc și eu. Mare brânză.

 

Aparent copii de azi sunt mai practici sau cei de vârsta mea i-au pregătit să fie mai conectați la emoțiile lor interioare și să se manifeste ca atare. Sau lipsa emoțiilor conexe. Și poate, doar poate, cei mici au curajul să fie onești cu ei și cu restul societății. Examenele sunt un ritual eminamente laic de trecere. Mai mult, cam toți știu că profesorii nu îi pot lăsa repetenți pe capete – ca să nu-și piardă lefurile. Știu că pentru profesor examenele sunt doar o zi ca oricare alta. Fiindcă înșiși profesorii sunt cei care nu transmit că examenele sunt solemne. Pentru profesori ziua examenelor nu mai este acea zi în care se bucură de eforturile depuse un an întreg.

 

Doamnelor și domnilor profesori care vă plângeți de ținutele total relaxate și neprotocolare ale elevilor la examene, pot să vă întreb ce ați făcut pentru ca elevii să le resimtă ca fiind exact acele momente magice de trecere prin care să li se confirme statutul de aleși sau refuzul să aibă consecințe sociale accentuate?

Dacă nu știți, nu vreți, nu puteți, nu concepeți examenele ca pe o sărbătoare, atunci măcar încetați să vă plângeți că se dă bacu-n șort și șlapi.