Țâțe și clondirul de mastică prima

 

 

În marea de măgării pe care ni le revarsă PSD-ul în cap, numirea unui inspector școlar pentru ceva cu un titlu pompos (dar care mă îndoiesc că ar fi și important) fără acreditări, fără un CV disponibil e în cel mai bun caz marginală. Între furtul insulei Belina și al brațului Pavel și o femeie numită aiurea în funcție mă doare mai mult primul aspect. Chiar dacă funcția aia e de formator al copiilor. Încă un caz de impostură printre mii de alte cazuri de impostură.

Nu m-aș fi obosit să scriu ceva despre damicella de la Arad până când n-am văzut galanteria irosită pe ea a celor de la Vice. (Care mie-mi plac în general. Da, știu, nu am gusturi perfecte.)

Fiindcă una dintre uitatele vorbe românești spune ” Ori vorbește cum ți-e portul, ori te poartă cum ți-e vorba !”. Tradus în limbaj de facebook: dacă pozezi în curvă, atunci nu te aștepta să fii percepută ca doamnă. Împrumutând din înțelepciunea insulară, dacă măcăne ca o rață, dacă merge ca o rață, dacă înoată și zboară ca o rață, să nu se mire că ajunge pe varză.

Da, comentariile sunt misogine. Dar dacă vrei să fii percepută ca a doua Maică Tereza, nu posta poze cu tine care par rupte dintr-un catalog pentru videochat sau bordel. Mai ales dacă nici măcar alea nu seamănă cu originalul. Postează poze cu munca de binefacere. Fiindcă ceea ce postezi e sau măcar ar trebui să fie produsul unui proces cognitiv, deci intră în categoria ”ești ceea ce gândești”.

Te prezinți ca o curvă, atunci nu plânge ca o măicuță defăimată!

Vrei să te admir pentru munca de dascăl? PERFECT! Mi-e dor să admir un dascăl! Afișează-ți CV-ul, postează materiale pe care le predai, promovează activitățile prin care încerci să îi faci pe elevi mai buni.

Îți afișezi țâțele și o talie ”făcută”-n photoshop? Pentru numele lui Dumnezeu atunci nu te mai plânge că românii-s misogini și sexiști. Sunt așa fiindcă asta îi inspiri să fie.

 

Cât despre cei de la Vice, dragilor, apărați onoarea celor care au onoare. Că pe-a unora le-a reperat-o dom Mitică!

 

 

 

Apocalipsa, amandina și cecul de donații

Mă, până acum m-am mulțumit să mă aștept ca dacă nu e apocalipsă să veniți c-o amandină. Niciunul dintre ei vizați nu s-a simțit.

Așa că în lumina unei mai noi interacțiuni în domeniu, stimate doamne și stimați domni zbuciumați și grabnic împrăștietori de vești false, vă anunț în mod oficial că schimb foaia.

Nu vă mai aștept cu nicio amandină.

Dar dacă insistați în prostia de a-mi profeți că în data x erupe vreun vulcan, în data x+2 vin vulcanienii sau borgii și în x+10 își pune Iisus însuși mantia a bună, proaspăt luată de la magazinul de apocalipse în onoarea voastră și se scoboară în slavă țin să vă anunț că:

– Iisus însuși (adică mă scuzați, doar Fiul lui Tac-su) a zis că habar n-are când va fi ziua și ceasul la care închide Dumnezeu Tatăl fie taraba locală, fie toată șandramaua, atunci aș zice că are ceva mai multă expertiză decât orșce numerolog de ocazie. Ba în nemernicia mea colțoasă aș lega versetul ăsta de cel cu profeții mincinoși pentru care e pregătit în Iad un sector special. (Unde, vă rog, lăsați-mi fantezia să zburde, or să fie puși să calculeleleze cu un pi cu vreo 7 ori câte 70 000 decimale. De mână. Pe tăblițe de ceară și cu stilus. Și să folosească aramaica.)

– NU ține să îmi calculați din Biblie (mai ales una tradusă-n românește), pe vremea lui Iisus Biblia se rezuma la Vechiul Testament și era puțin scrisă-n aramaică. Vreți să veniți cu calcule pe care Iisus însuși le consideră că-s inutile? Atunci măcar calculați în Aramaică. Și vă rog insistent să veniți cu formele originale ale Vechiului Testament și Evangheliilor, alea de dinainte de hotărârile Consiliilor care au hotărât ce e erezie și ce e dogmă. Nu știți despre ce vorbesc? Puneți mâna și învățați nițică istorie a creștinismului timpuriu.

– Dacă tot vă mâncă-n cur să faceți calcule(le), atunci aveți bunul simț să definiți într-un format recognoscibil data: ca de pildă 23.09.2017 sau 31.02.500001. Și dacă sunteți atât de scrupuloși încât să veniți cu ore, atunci atașați-i și orei o zi în format complet. Și să țineți cont că atât că Vechiul Testament fusă scris în Israel iar Cartea Apocalipse în insula Patmos – culmea, pe același fus orar ca și România. Deci scrupulozitate până la capăt copii, că ăsta e fusul orar acceptat. Nu-mi băgați pe gât fusuri orare din Americi – că alea nu sunt amintite-n Biblie. Dacă nu, vă anunț că o să consider din oficiu luna și anul fiind cele actuale. Și orice eveniment întâmplat fie și la 1 secundă DUPĂ terminarea zilei – fusul orar al Israelului/ României, da?! nu mai e treaba mea, nu aparține firului de evenimente imaginat de voi.

 

Iar că veni vorba despre vorbitorii de engleză, atunci să amintim și un proverb al perfidului Albion: ”Put your money where your mouth is.” Adică pe românește, săriți cu banul. La propriu.

Mă bateți la cap că vine sfârșitul lumii? În ciuda faptului că eu, cea care am profețit cu succes că n-or să aibă loc minim vreo 30 de sfârșituri ale lumii, prezic cu aplomb că nici ăsta n-are să vie? Perfect. Demonstrați-mi că voi chiar credeți în ce comunicați cu atâta generozitate. Alegeți-vă o organizație de caritate – preferata mea e Taxiul cu Bomboane și donați-i TOȚI banii voștri. Mă rog, azi sunt generoasă, vă las să vă mai opriți de ceva pită și morcovi până vine Iisus. Dar nu mai mult. Vreau să văd balanța tuturor conturilor pe 0 și actul de donație al banilor.

Altminteri există o singură posibilitate de explicare a păstrării arginților: nu credeți nici măcar voi înșivă în bălmăjelile astea.

Și de aici încep să apară niște frumoase întrebări:

– ce problemă aveți de vă îngrozește atât de rău încât singura modalitate pe care ați găsit-o de a o gestiona e să îngroziți și pe alții (și dacă se poate, să-i și smintiți, vă aduce puncte bonus)?

– de ce nu faceți nimic (de ex. o vizită la psihiatru) ca să rezolvați problema?

– cum vă suportați propria duplicitate?

 

 

Iar dacă nu sunteți în stare nici să-mi arătați actele de donație, nici să-mi răspundeți la întrebările de mai sus, atunci îmi rezerv dreptul de a vă spune pe românește că după cât căcat se mănâncă în politica românească, nu mai am stomac să mai suport și în viața ”civilă”.

M-am făcut înțeleasă?