2018

Doamnelor și domnilor, un 2018 viu, cu armonie, echilibru, speranță și împliniri vă urez!

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!

Si la mulți ani celor care poartă numele Sf. Vasile cel mare!

Anunțuri

Sfârșit de 2017

Din 2015 nu m-am mai bucurat atât că a trecut un an.
Și confesiunea asta este despre tine dragul meu, deși știu că nu o să o citești.

M-am bucurat când ai intrat în viața mea. Mi-am analizat toate speranțele, toate temerile, toate visele și toate nevoințele înainte de a o face. Și am intrat fără dacă, fără parcă și pe cât de fără teamă mai pot.

Aparent nu a fost același lucru și pentru tine. Decizia de a considera că doar nevoile tale trebuie îndeplinite și că dorințele mele sunt o modalitate de a te șantaja, ți-a aparținut. (PS: ca să rămână scris: șantaj e ceva de forma ”dacă nu-mi dai ce vreau, o să suferi niște consecințe”. Eu nu te-am șantajat nici pe tine, nici pe nimeni. Ți-am spus sincer și clar: îmi doresc aceste lucruri, vrei să mi le oferi bine, nu, iar bine. Desigur, există și în acest caz consecințe, decizia mea de a mă retrage este singura pe care o puteam lua. Știu că nu-ți pot acoperi toate nevoile așa că nu am avut cum să-ți cer să fi rămas lângă mine. Și da, mă doare îngrozitor acum această decizie. O să-mi treacă.)

Da, mi-aș fi dorit ca în ceasul al 12-lea să vii și să îmi spui măcar că înțelegi poziția mea. Și să faci ceva ca să mă păstrezi în viața ta. Știu, sunt egoistă dorindu-mi asta, neputând să îți ofer ce îți dorești. Doar că mi-aș fi  dorit să fiu suficient de importantă ca să mă vrei, așa imperfectă cum sunt.
Iartă-mă că nu am putut accepta doar cât mi-ai dat și am ales nimic dacă nu ai putut da tot ce mi-am dorit.

Îți mulțumesc pentru ceea ce am învățat de la tine. Prezența ta mi-a îmbogățit cu adevărat viața și m-a făcut mai bună și mai creativă. M-aș fi bucurat să fim alături încă mulți ani de acum înainte.
Dar nu vreau să ajung iar o epavă înlăcrimată, victimă asumată a incapacității tale de a îmi accepta poziția și a incapacității mele de a ți-o comunica și mai ales de a crea o dorință pentru tine de a îmi fi alături.
Nu, recunoscând că ai greșit nu m-ar fi făcut să te consider mai puțin bărbat ci din contră, mult mai bărbat, cu condițiile ca să și încerci să remediezi rana și să încerci să nu îmi mai provoci alta identică. Da, știu, conflictele sunt inevitabile într-un cuplu, dar la dracu, să fim creativi și măcar să facem de fiecare dată altă greșeală

Așa că mă bucur că azi o să bată cel de-al 12 ceas și începe un an nou în care nu mai am de ce să sufăr pentru că am ales merg mai departe. Ca tancul rusesc.

Motivațional

Nu mă omor după pozitivismul cu forța al filmelor și serialelor americane. Dar din când în când se mai strecoară și câte o nestemată printre lăturile obișnuite.

”Unii oameni spun că ce nu te omoară, te face mai puternic. Eu spun că te face mai puternic dacă vrei asta.
Viața mea contează, dar trebuie să crezi asta”.

Ne mai și trezim din hăhăială?

Cei care mă cunosc știu că mai ales la nervi limbajul meu devine mai puțin academic, transformându-se în bolovănos ba chiar buruienos pe alocuri. Atât de frust încât până și unul dintre prietenii mei dragi care are un trecut nu chiar de pension n-a admonestat pentru virulența de care pot da dovadă.

Cu toate astea, nu tocmai paradoxal detest înjurăturile și grobianismul.

Întrucât realizez că folosirea unor epitete jignitoare ar fi extrem de ușor de înțeles pt cei care îl aplaudă pe senatorul Șerban Nicolae și mai ales pentru senator, nu am să le folosesc. Dar nu pot folosi nici apelativul de domn, deoarece ființa e la mai mulți ani lumină de statututl de domn decât știu eu număra. Și nu pot să-i zic nici om deoarece refuz să fac parte din aceeași specie cu el. Iar a-l cataloga în regnul celor care nu cuvântă ar însemna că mă pot duce liiinișită la orice sediu al Poliției animalelor pentru a mă denunța pentru rele tratamente aplicate animalelor.

Plus că din nefericire specimenul cuvântă. Mult, diareic de mult. Și cam tot atât de septic.

Specimenul cu toată dezinvoltura de care a putut da dovadă a insultat o doamnă deputată de Iași într-un fel care e MULT dincolo de capacitatea mea de a admite că se întâmplă cu adevărat. Mult!

Și privindu-l (fără sonor, totuși nu-s masochistă) nu pot să nu-i citesc în limbajul corporal faptul că e mândru de ceea ce pronunță, că i se pare îndrituit să pronunțe acea înșiruire de aparent cuvinte. Se consideră ironic, ba chiar spiritual, posesor al unei limbi iuți și vivace, ce mai, întruparea însăși a revistei Urzica. Aplicând ceea ce el consideră a fi un proces cognitiv crede că pune în practică vechiul dicton al acelor latini pe care ne place să-i clamăm de strămoși atunci când ne convine, ”ridendo castigat mores”. E îmbibat tot de hăhăiala altuia care spunea ”vai ce-mi plac glumele mele”. Doar că are încă mai puțin rafinament și eleganță decât acela. Iar acela a stabilit niște standarde negative atât de jos încât trebuie să ai stofă de dansator de limbo ca să te poți strecura pe sub ele.

Invită să râdă cu el pe toți cei care au un organ sexual prea mic pentru a primi numele de pulă cinstită și care cred că umilind femeile primesc bonus niște milimetri suplimentari.

Fiindcă știut este că o femeie e doar un apendice inutil al unui organ sexual, clar inferioară oricărei forme de viață de sex masculin, prin mandat divin.

 

Șerban Nicolae își permite să spună asta deoarece are, chiar și acum o gașcă de susținători care cred că dna Cosette Chichirău ”merită” ce i se întâmplă deoarece îl provoacă. Toți acești cetățeni aproape umani cred că orice li se întâmplă e o provocare a celor din jur și că au dreptul să se comporte subuman pentru că au dreptul ”să se apere”.

Jur că din punctul ăsta de vedere Sandy Matei măcar a reacționat mai bărbătește. Nu-l aprob, nu cred că folosirea forței fizice e argumentul suprem într-o dispută, dar dacă te depășește, ceri ajutorul organelor competente!

În Polonia, pentru un discurs incomparabil mai puțin jignitor, un parlamentar a fost obligat să demisioneze la presiunea publică. Noi ce facem? Cât mai lăsăm să ne conducă astfel de exemplare care nu pot face dovada deținerii atributului de sapiens în portofoliul personal?

 

În loc de Necrolog – 2

Pentru așa numiții monarhiști care au o problemă cu Principesa Margareta.

Postarea asta nu se adresează celor cu preferințe republicane, decât cu acest unic rând și unică rugăminte: o minimă decență a discursului e benefică pentru toți.

Pentru acei așa ziși monarhiști care o denigrează pe Principesă:
– Habar n-am care e adevărul despre Consortul său, dl. Radu Duda. Nu știu dacă a luat-o din interes sau din dragoste reală, nu știu dacă a fost un securist plantat în Casa Regală de către servicii. Și aș vrea să văd niște dovezi convingătoare în acest sens înainte de a putea avea o părere proprie.
Ce știu despre dl Duda în afară de numele prea puțin sonor e că nu am citit de niciun scandal în care să fie implicat, nu am auzit nicio bârfă referitoare la vreo altă femeie ”de suflet”.
Mai știu că e român și înseamnă că pentru prima oară în istorie regulile Casei Regale referitoare la interdicția de a se căsători cu un partener de naționalitate română a fost încălcată. Ceea ce mă bucură.
– Tot dați înainte că Seniorul Coposu nu a plăcut-o. În primul rând, cu tot respectul față de Senior, nu a fost infailibil. Și dacă nu vă aduceți aminte de data decesului său, vă comunic că au trecut peste douăzeci de ani de atunci. Timp suficient pentru Principesă să învețe să devină Regină.
– Tot povestiți despre legea salică. Domnilor și doamnelor, în momentul ăsta realizați că îl tratați pe Regele vostru ca pe un cretin căruia nu aveți de ce să-i permiteți să își aducă propria casă în secolul 21? Și în cazul în care vă irită ideea unei femei pe tron, aduceți-vă aminte că și Anglia și Suedia și Rusia au devenit ceea ce sunt permițând femeilor să urce pe tron. Ca femeie nu vă pot mulțumi pentru că vă cramponați în ideea că o posesoare de combinație XX de cromozomi e automat o handicapată. Sper să vă mulțumească pentru asta mamele, soțiile dar mai ales fiicele.
– Și cel mai crunt, vă revoltă aparenta ”lipsă de merite” a Principesei. Dragi copii – insert ton cu care se încearcă o discuție cu un copil de 3 ani în criză de tantrum – voi realizați că Monarhia NU e republică? Un Rege nu e ales în funcție de merite personale ci e stabilit succesoral de către precedentul Rege. Și meritele regale nu se discută de către supuși ci sunt judecate DOAR de către Dumnezeu, cel care a hotărât ca respectivul să ajungă la această stare de grație.

În loc de Necrolog

Dragi prieteni,
Nu mă aștept de la cei care nu se pot rupe de propaganda bolșevică să aibă un discurs decent la moartea Majestății sale Regele Mihai, iar pe aceia îi voi trata ca de obicei.
Dar mă aștept de la cei care au aderat la mișcarea #Rezist să aibă măcar decența de a vorbi politicos despre Măria Sa.
Nu vă pot cere să aderați la mișcarea pro monarhistă.
Dar cel puțin nu preluați insultele și injuriile bolșevice și nu îl acuzați fără să fi citit istorie sau măcar să fi privit niște documentare despre viața celui care a fost până acum ultimul Rege.
Dacă-l acuzați de moartea Mareșalului, să nu uitați că trecerea de partea Alianței nu a putut fi făcută decât după îndepărtarea Mareșalului, cei care l-au judecat mincinos cei care au apăsat pe trăgaci comuniștii.
Dacă îl acuzați că a abandonat Țara în mâini rusești, întrebați-vă ce putea face un om în fața unor monstruoase trădări internaționale. Și întrebați-vă dacă nu cumva vă trădați și voi Țara în continuare. V-ați fi dorit o atitudine de tip Brâncoveanu care (teoretic) s-a lăsat executat pentru credința sa creștină? Țineți cont că Brâncoveanu a ales moartea unui trai fără averea acumulată și întrebați-vă de ce un domn autohton a fost acuzat de către Înalta Poartă că și-a spoliat Țara. Și mai întrebați-vă ce bine ar fi făcut lăsându-se executat. Alegând exilul a ales să ofere tuturor partizanilor și luptătorilor anti-comuniști o cauză și un vis. Și amintiți-vă ce a spus Șerban Nicolae, parlamentarul PSD despre toți acei mii de țărani care au luptat pentru Rege și pentru țara și credința lor. Întrebați-vă de ce TOATE marile puteri i-au recunoscut meritele în scurtarea WW2 și i-au oferit respectul lor.
Întrebați-vă de ce i s-a refuzaț intrarea în Țară în 92 și de ce în 96 televiziunea de stat nu a difuzat integral modul în care a fost primit de către bucureșteni.
Dacă îl acuzați că a plecat cu un tren plin cu aur, atunci întrebați-vă doar de ce nu a avut un trai somptuos în Exil. Și întrebați-vă de ce vreți să credeți propaganda comunistă.
Dacă îl acuzați că a renunțat la legea salică și o vorbiți de rău pe Principesa Margareta, atunci întrebați-vă de ce negați șansa la măreție unei femei. De ce credeți că o femeie nu poate sta cu onoare pe scaunul Țării. Și întrebați-vă cum vi s-ar spune că fiicele voastre sunt inutile și nedemne de respect fiindcă au doi cromozomi X în loc de o combinație XY.
Iar dacă îl acuzați și acuzați Casa Regală pentru că au acceptat plata din partea statului Român, întrebați-vă câți ați ceda statului, mai ales unui stat încă masiv cripto-comunist dreptul de moștenire al posesiunilor deținute de familiile lor. Nu plățile către Casa Regală ne vor secătui ci șobolanii roșii.
Prieteni din #Rezist, nu vă cer să aderați la mișcarea pro-Monarhistă și vă respect dreptul la opțiunea Republicană
Vă cer însă să vă gândiți însă că Republica a fost impusă de tancurile rusești care au ridicat la putere pe călăii României care o fac încă să sângereze. Vă cer să vă gândiți la faptul că în România NICIODATĂ nu a existat un referendum pe tema Monarhie- Republică, iar actul de Abdicare a fost smuls prin forță. Ceea ce, din câte cunoștințe minime despre lege am eu, anulează actul în sine, așa cum anulate au fost și actele samavolnice prin care țăranilor români le-au fost furate pământurile și moștenirea străbună. Dacă sunteți de acord cu restituirea bunurilor și pământurilor furate de comuniști pentru oamenii de rând, atunci de ce Regelui nu-i acordați același drept elementar?
Vă cer să vă gândiți de ce nu a existat niciodată un referendum național pe tema Monarhie vs Republică, un referendum să tranșeze dorința populară și mai ales să stabilească legalitatea și legitimitatea formei de stat.
 
Și ca PS, pentru cei dintre voi care sunt ortodocși și credincioși, indiferent dacă sunteți sau nu practicanți: În înțelepciunea Sa infinită Dumnezeu Însuși l-a ales pe Regele Mihai spre a-i fi uns în acest colț de lume. Rânduiala bisericească pune pe Domn sau Rege ca mijlocitor între Dumnezeu și poporul Său. Nu pe președinte. Nu pe președintele unui partid. Pe Vodă sau pe Rege. Apărătorul credinței. Ultimul receptacul al Puterii Divine și expresia voinței Divine. Dacă alegeți să spuneți că sunteți credincioși, aduceți-vă aminte de asta înainte de a vă bârfi sau acuza Regele.

Povești motivaționale

Colegii mi-au dat http://psihointegrativa.ro/664

Povestea mi se pare ilogică deoarece în primul rând nu pot compara sufletul cu stridia. Și REFUZ CATEGORIC  să pun semnul egal între mascarea suferințelor și perle prețioase.

Fiindcă ieri nu am avut timp fiind ocupată cu lucruri extrem de importante, revin azi cu povestea.

Povestea unui om

Odată, un om de etnie caucaziană stătea meditând pe malul unui golf. Și zi de zi principala lui ocupație era să se compare cu perfecțiunea stridiilor care trăiau în golful lui, cugeta adesea la stările și atributele sale iritante. Nu mă întrebați de ce, oamenii se compară cu o mulțime de lucruri ilogice. Si admira stridiile fiincă sunt foarte aspre la exterior şi nu foarte colorate. Că sunt făcute să se adapteze perfect mediului acvatic și că își îndeplinesc la perfecțiune rolul din nișa ecologică pe care o ocupă.
Spre tristețea și disperarea personajului poveștii care își dorea un camuflaj perfect, omul când se naște e roz, când a crește devine alb, când stă prea mult la soare devine roșu și pe urmă varii nuanțe de bronz, când îi e frig se învinețește, când se sperie devine palid- gălbui când se îmbolnăvește devine verde iar când moare devine un potpouri de culori neplăcute. Si jenă îi era personajului nu doar de culorile prin care trecea carnea lui în procesele naturale ci și de alcătuirea țesuturilor sale, de moliciunea exterioară a cărnii și de tăria ascunsă a oaselor care o susțin.

O altă sursă de nespusă jenă era că dacă stridiile sunt adeseori fărâmate în bucăţi mici şi folosite la drumuri, omul nu dă decât deșeuri stridiei, în cel mai bun caz organice. Oameni şi vehicule merg pe drumuri făcute din stridii, dar stridiile nu merg pe drumuri făcute din oameni.
Și deoarece se compara zi de zi cu stridia, nu putea să nu-și reproșeze că nu e decât o altă ființă omenească scârboasă, făcută doar ca să strice echilibrul ecologic în care trăiesc de milioane de ani aceste ființe admirabile care sunt stridiile.
”Nu sunt decât un om scârbos și urât față de frumusețea și eleganța stridiei” își spunea zi după zi. ”Am fost creat fără niciun rost pentru această culme a perfecțiunii naturale”.

Omul știa că atunci când oamenii mănâcă stridii din surse neautorizate uneori se otrăvesc și mor. Și nu se putea abține să nu gândească ”Cum pot oamenii mânca ceva atât de perfect? Cum pot forța niște minuni ale naturii să devină otrăvitoare pentru a se proteja de lăcomia deșănțată a omului? E normal să ne urască pentru că nu suntem buni de nimic.”

Nu era surprinzător că omul era trist mereu. În fiecare zi se întreba de ce nu are ceva diferit. De ce nu poate să crească în sine un diamant sau rubin, deși nici un diamant nici un rubin nu au vreun rol în obținerea homeostaziei. Și se mai întreba la fel de compulsiv obsesiv de ce nu a putut să se nască plancton ca să hrănească măcar o stridie.
În timp ce omul nostru se tot gândea la ceea ce nu era și se compara mai amănunțit cu o creatură cu care nu are nimic în comun își spunea într-una că e urât, murdar și face rău tuturor speciilor de stridii, comestibile sau nu, perlifere sau nu.

Într-o zi omului i s-a făcut rău, a simțit cum îl rupe în două un junghi, a leșinat, a căzut în apă, s-a scufundat, ajungând în sfârșit lângă stridiile lui adorate. Dar acum era trist și plângea de teama morții iminente de care nu puteau să-l salveze nici măcar stridiile. „De asta îmi era frică. Acum m-am înecatşi toate stridiile din lume or să descopere cât de urât şi de dezgustător sunt într-adevăr.”
Stridiile însă au văzut altfel decât omul. Când s-a lovit de masa de stridii, l-au tăiat cu cochiliile lor ascuțite folosindu-se de forța valului. Iar când i-au tăiat ficatul, au găsit un calcul biliar cât un ou de găină, perfect format, neted, rotund și care bloca aproape complet canalul biliar.
Această descoperire l-a mirat pe om. (Nu mă întrebați cum, dacă tot era mort, așa e povestea, așa v-o spun.) Nu dăduse niciodată atenție durerilor atroce din capul pieptului. ”Cum poate fi adevărat? Nu e uimitor că am avut ceva atât de specific stridiilor perlifere permanent în interiorul meu și eu n-am realizat? Cum e posibil? Cum a fost posibil să am un calcul biliar care aproape să se sudeze de canalul biliar și eu n-am realizat măcar? Cum am putut produce o calcifiere de colesterol cu potențial letal atât de frumoasă când eu sunt atât de urât ?”
Pentru că stridiile înțelegeau procesul de formare al calculilor biliari au încercat să-i explice: ”de când ai început să mănânci dezechilibrat, ficatul tău a încercat să gestioneze într-un fel supra producția de colesterol pe care a fabricat-o ca să te ajute să treci peste stilul tău de viață nesănătos. La un moment dat, fiindcă ai fost bou și ai mâncat numai tâmpenii și ai gândit numai tâmpenii, ficatul tău a început să cristalizeze colesterolul. Și ca să se protejeze de formațiunile acestea pe care le-a găsit iritante, înfricoșătoare, triste și iritante a secretat, ghici ce, mai mult colesterol în care le-a învelit.Acest lucru a fost util la început, ca să nu se rănească în cristale. Dar le-a învelit atât de temeinic încât acele cristale inițiale au devenit un singur guguloi care a crescut și a cresut până a aderat complet la pereții canalului biliar și l-au înfundat.Deci, poți să realizezi acum că ai transformat toate acele excese îngrozitoare față de tine însuți într-un calcul biliar letal dar valos fiindcă a fost moartea ta. Ai găsit o modalitate să iei durerea şi tristeţea, să o cristalizezi şi să o transformi în ceva extraordinar. Această calcul biliar se afla înăuntru, aşteptând să fie descoperit.”
„Wow!” a strigat omul deja mort, „este foarte surprinzător”. Apoi stridiile au transformat omul în mici bucățele. Au îndepărtat partea scârboasă şi slinoasă pentru că nu mai avea nevoie de ea și au tocat și oasele fiindcă nu mai aveau nevoie nici de ele. Iar calculul biliar s-a pierdut între alte pietre de pe fundul mării
„Nu-i aşa că e remarcabil?” îşi spunea calculul biliar. „Nu am realizat niciodată că sunt special.Omul în care am fost n-a fost nici măcar o secundă conștient că înăuntrul lui era o un corp agresiv care aştepta să îl ucidă precum un parazit sau o tumoră.”

În timp ce calculul se gândea la viaţă, a realizat că cele mai de preţ bijuterii sunt adesea ascunse şi aşteaptă să fie descoperite şi şlefuite.

Morala: dacă vreți să creați fabule motivaționale:
– selectați-vă criteriile logice și folosiți-le fără frică
– căutați măcar pe Google dacă nu prin cărți câte ceva despre elementele fabulei, să nu vă faceți de râs prin dovedirea unui dispreț suveran față de realitate
– încercați să nu mascați toxicitate inutilă sub bling blinguri sclipitoare
– încetați să mai spuneți că glorificarea în piatră a elementelor toxice din trecut e singura șansă la a obține valoare intrinsecă a unei persoane
– încetați să încercați să faceți oamenii deja aflați într-o relație otrăvită cu ei înși și să considere că singura parte iubibilă din persoana care are așa un zăcământ de angoase și frustrări e fix ceea ce îi ucide în chinuri