De ce-mi plac telenovelele indiene

Îmi pac telenovelele indiene. Mult. Chiar dacă au invariabil subiecte cretine şi personajele nu prea au baze reale.

 

De ce-mi plac telenovelele indiene?

 

Pentru costume. Sunt absolut şi iremediabil îndrăgostită de sari-uri. Şi de tunici. Şi de fustele creţe şi colorate din Rajastan.

 

Pentru că am reuşit să învăţ o brumă de hindi, motiv care-mi dă iluzia că sunt mai aproape de cel de-al doilea frate al inimii mele.

 

Pentru că sunt structurate în jurul ideii de familie fericită. Da, situaţiile rele sunt mereu căutate dar se termină cu bine şi se creează iluzia unei familii funcţionale fericite. Da, ştiu că e multă propagandă şi că mai mult ca sigur globalizarea, supra-tehnologizarea, agresiunea stilului european de viaţă atacă teribil la rădăcină conceptul clasic al familiei indiene tradiţionale. Sunt perfect conştientă de asta. Dar îmi aduc aminte suficient de bine modul în care au început să apară modificările în familia românească. Momentul de cotitură a fost invazia de filme americane în care copii erau crescuţi de bone, părinţii au unul sau două servicii ca să îşi permită casa din suburbii (aici s-a suprapus cu veşnica fantasmă românească a casei pe pământ), cele 2-4 maşini necesare pentru a merge la serviciu ambii părinţi şi ambii copii, acolo unde era mai mult de un copil în casă. Momentul în care copii au absorbit prin osmoză faptul că e ok să îţi croieşti o carieră în detrimentul a orice. Că e ok să renunţi la familie, să iei tot ceea ce poţi şi să nu dai nimic în schimb dar să ai un portofoliu profesional la care să se închine toţi cruzii tăi ex-colegi. Propaganda pentru păstrarea modului de viaţă tradiţional mi se pare o contra-lovitură legitimă. Şi complet dezirabilă. Şi educativă.

 

Pentru că tinerii îşi respectă bătrânii iar bătrânii sunt demni de respect. Îmi place cum permanent se repetă valorile din textele lor sacre, fără a cădea în habotnicie. Cum generaţiile mai în vârstă le educă pe cele mai tinere referitor la respectarea vieţii, la respectarea tradiţiilor, la respectarea alegerilor celorlalţi, la necesitatea de a sacrifica ceva, chiar dacă e important pentru tine ca individ, pentru a permite familiei să fie fericite, la respectarea adevărului. Îmi place până şi mdul în care o parte dintre cei răi se căiesc. Pentru că mesajul subliminal e că poţi să ai un moment de revelaţie în care să înţelegi ceea ce e rău în viaţa ta, să te schimbi iar păcatul să îţi fie iertat şi uitat. În definitiv fiecare cerem noi şanse, ne bazăm pe faptul că le vom primi, dar prea arar dăm dreptul la a doua şansă celor din jur care ne-au rănit. (Ştiu, e aproape ironic să spun asta când politica mea e că dacă mi-ai făcut o măgărie cu intenţie o singură dată, eşti şters de la casa sufletului meu.)

 

Pentru că se roagă împreună. Pentru că respectă ritualurile vechi de 5-6000 de ani cu care au crescut străbunii lor din veac fără să aibă accesele de habotnicie pe care le văd aici.

 

Pentru că femeile sunt superbe. Sunt machiate cât să le fie subliniată frumuseţea naturală, fără a cădea în excesele vestice. Pentru că nu au sâni falşi. Pentru că nu sunt disperate să-şi mărească chirurgical bustul ca o cheie a fericirii absolute. Pentru că deşi nu sunt gesturi sexuale explicite, nu sunt nici interzise. Nu se face sex în faţa camerei, dar gesturile între soţi au mai multă încărcătură erotică decât ore de sex turbat şi fără sens din filmele americane. Îmi place că se pune accent pe erotism nu pe futai. Că incită la făcut dragoste nu căţelărit cu oricine, oricând şi oricum.

Anunțuri

Una mujer como tu

.

Facebook, twitter, în general orice platforme de socializare care cer atâtea date despre mine că pe urmă orice prieten agreat poate să-mi cumpere la sigur lenjeria intimă favorită mi-s străine. Nu fiindcă aş fi în mod automat paranoică ci fiindcă nu sunt sigură cât de paranoică trebuie fiu.

Nu am reuşit niciodată să înţeleg faza cu tragedia ulterioară spargerii contului facebook. A se vedea ”cazul” unor vedete de carton care au zguduit presa tabloidă.

Cu toate astea mi-am făcut şi eu cont pe cartea mutrelor. Aşa de exemplu am reuşit să particip la întâlnirea de 19 ani de la terminarea liceului şi să iau legătura cu o serie de colegi. Trebuie să recunosc şi faptul că mi-a uşurat enorm viaţa cu mesajele ”X-uleasco, săptămâna asta ai n prieteni care îşi aniversează ziua de naştere”. Acum nu mai e nevoie să ţin minte decât vreo 4-5 zile de naştere.

Nu m-a prins febra plantării de căpşuni, roşii sau prepeliţe virtuale. Nu ştiu să joc CastelVille, Energy MobWars sau măcar online pool.

Aşa că în momentul în care un respectat amic mi-a dat următorul mesaj ”Habar n-ai ce e bun! E cel mai tare site de agatat, ma pentru o femeie divorţată de varsta ta, e mana din Cer”, mi-a picat falca.

”O femeie de vârsta ta”… Frate n-am decât 37 de ani. Nu-s puţini, am încetat să fiu o fragedă fecioară cam de multişor. Cu toate astea refuz să mă dau pe 2 puştoaice de 18 ani. Îmi place al dracului de mult pielea mea, cu toate urmele de vergeturi şi celulită. Cu toate că sânii mi s-au lăsat faţă de acum jumătate de viaţă. Dar încă arată mai bine decât ai mult mai celebrei mele leat, madame Udrea lui Cocoş. Îmi place ceea ce sunt şi ceea ce am devenit mult prea mult ca să mă dau la schimb. Plus că sunt prea căpoasă. Dacă pielea mea îmi e insuficientă, mă îndoiesc amarnic că există vreo operaţie cosmetică care să îmi rezolve problema de coloană vertebrală şi respect de mine. Chirurgia estetică e teribil de utilă pentru reconstrucţia persoanelor care au suferit accidente. Sau pentru corectarea unor defecte care au impact asupra stării de sănătate. Nu merci, pusul de ţâţe false, liposucţia, nu merci, astea nu-s de mine. Am renunţat până şi la micşorarea chirurgicală a ţâţelor pe care mi-o doream pentru 40 de ani când am citit care sunt riscurile asociate. Se pare că operaţia de adăugare e mai simplă decât cea de eliminare… Asta e, ghinion de neşansă şi soartă crudă.

O altă întrebare care mi-a răsărit în minte e cea legată de agăţămente. De ce ar trebui să pierd vremea să agăţ pe habar n-am cine pe internet ? Dar de ce e de presupus că m-ar interesa să ”agăţ” pe cineva?

Postul şi prostul

De ce m-oi mai fi enervând? Desigur întrebarea e retorică.

Repet, mă consider o persoană credincioasă, chiar dacă nu prea bisericoasă. Dar politicienii noştri au reuşit iar (şi din nou) să mă şocheze şi să mă enerveze.

Ultima gogoriţă? Drumul la Rusalim. Bine frate, te duci în Israel că ai de discutat la cel mai înalt nivel. Dar din ce am citit eu în cartea de geografie şi în cartea de istorie, centrul politic al statului ebraic e Tel Aviv, nu Ierusalimul. De acord că dacă eşti credincios şi ai ajuns în Israel e dezirabil să treci şi pe la Ierusalim. O să îi creditez a priori pe guvernanţi cu o doză suficient de mare de credinţă. (Dar în ruptul capului nu mă pot abţine să nu întreb, dat fiind că au jurat pe Biblia ortodoxă: Da” cu porunca a 7-a cum rămâne?) Ceea ce ştiu eu despre pelerinaje e că se fac în tăcere, fără paradă, fără martori şi mai ales fără televiziuni. Şi pe banii personali. De ce trebuie să plătesc eu ca să dea madam Udrea acatiste la Zidul Plângerii? (Cum pana mea poate fi cineva atât de cretin încât să dea acatiste la Zidul Plângerii??? E un artefact care ţine de o altă religie. E ca şi cum m-aş duce eu la templul zeiţei Kali în Mumbai şi aş da acatiste! WTF?)

Later edit: Am greşit, sediul guvernului e la Ierusalim. Cad întrebările legate de hagialâcul pe bani publici, rămân întrebările legate de prezenţa presei într-o vizită privată, efectuată de persoane publice dar în ”civilie” în locuri unde credinciosul trebuie să fie singur cu Dumnezeu

 

Coroborez cu declaraţia dragului de ministru Igaş. ”În problema prostituţiei trebuie să ţinem cont de părerea bisericii.”

Suntem o ţară ortodoxă, mai mult de ochii soacrei şi pentru şou decât din credinţă adevărată. (Repet, nu pot să văd credinţa în îmbulzelile de la zilele de hram şi zilele sfinţilor mai importanţi. Chiar cred oamenii ăia care se calcă în picioare pentru a pupa nişte moaşte/ a lua paşte cu 10 secunde înaintea vecinului care a ajuns în aglomeraţie cu 1 secundă înaintea ta, că se vor mântui mai degrabă? Cum se împacă ”iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” cu coatele înfipte ca arme albe în ficaţii celorlalţi credincioşi mai puţin versaţi în folosirea extremităţilor în scopuri agresiv-pasive?)

În perioada interbelică eram tot o ţară ortodoxă. Cu toate astea fetiţele vesele lucrau legal, cu condicuţă, cu examene medicale, plătind taxe către stat nu taxe de protecţie către băieţi deştepţi.

Acum ţinem cont de părerea bisericii.

Cum rămâne cu părerea bisericii în următoarele domenii:

–                căsătoria fetelor la vârste foarte mici: în Biblie e permisă.

–                pedepsele fizice aplicate copiilor: sunt permise, chiar încurajate

–                bătaia aplicată de soţi soţiilor: este permisă, chiar încurajată

–                şi preferata mea: incestul: conform tradiţiei orale, te aşteaptă un sector special în iad, poziţia oficială a bisericii fiind categorică, e păcat mortal.

Ia încearcă să-ţi măriţi fiica minoră, te vei trezi cu dosar penal, chiar dacă o susţii p-aia cu ”tradiţie culturală etnică”.

Ia încearcă să-ţi disciplinezi odrasla care urlă în magazin de se cutremură rafturile că vrea nuş ce rahat pe perje. Imediat va veni protecţia copilului să verifice cum e cu relele tratamente aplicate minorului. (Evident, aceeaşi protecţie a copilului nu face prea multe pentru plozii minoritari care cerşesc, unii teribil de agresiv!)

Ia încearcă să-i dai nevestei una peste bot (sunt femeie, să mă ierte Dumnezeu, dar am văzut cazuri în care alte femei se comportă precum nişte copii mici râzgâiaţi care efectiv cer câteva palme la posterior ca să le urce mintea la cap). Dacă tipa chiar te-a scos din minţi şi a făcut tot posibilul să îţi anuleze circuitele, atunci să te ţii circ cu poliţia şi viitoare probleme legate de expuneri stradale! (Da, te va lăsa în curul gol!)

Ia încearcă să-ţi convingi vreo rudă cosangvină de rangul 1, cu minima condiţie de a fi majoră, să facă sex cu tine. Nu va avea nicio autoritate competentă nimic de zis.

Cum respectăm părerea bisericii aici?

Aşa că păstrăm în continuare prostituţia ilegală. NU se scoate la iveală o mare din economia subterană. NU vor putea fi impozitate o mulţime de venituri ilegale.

Fetele NU vor putea fi controlate dpdv sanitar. Încurajăm înfiinţarea şi activitatea reţelelor de traficanţi de carne vie.

Dacă am respecta tradiţia religioasă cu adevărat, fetele şi-ar căuta meserii mai bune deoarece nu le-ar căuta nimeni. Fiindcă, desigur dreptcredincioşii nu au ce căuta la femei de morală îndoielnică, pentru a nu se sminti şi nici la femei curate pe care să le smintească cu păcatul lor.

Per total, e circ ieftin.

Diez 31 diez şi prea multe minute incluse

Cercetătorii de toate naţionalităţile pe care-i citează cotidienele ”quality” ne spun că pe la ora 9 pm bărbaţii devin irascibili şi ciufuţi. Aşa că au nevoie ca femeile din viaţa lor să le ofere armonie şi să le sursure ceva la ureche cântece de leagăn care să îi ajute să treacă peste momentul critic. Iar dacă femeia îşi joacă bine cărţile (după ce n ore sunt femeie de carieră, vin acasă, pun pălăria de gospodină, fac mâncare, aspir, şterg praful şi spăl podele, vase şi băi, dacă-s prunci în zonă mai trebuie şi lecţii făcute, întrebări puse şi alte chestii d-ale mamelor iar în plus tre să mai şi legene bărbatul că d-aia e bărbat în casă) are şanse să primească şi ceva bunga bunga. Asta presupunând din capul crucii că e suficient de super-woman să mai aibă energie să-şi despartă picioarele şi să mai zică ”ahh”.

Unii bărbaţi sunt mai puţin norocoşi decât alţii. Simt şi ei pe la aceeaşi oră depresiile masculine zilnice, dar neavând o femeie în dotare care să îi legene iar gonflabilele nu o pot face, se află într-o mare dilemă. Căreia în mod accidental companiile de telefonie i-au oferit o formă de ieşire. Cele jdemii de minute incluse, acordate fără un consult psihiatric prealabil, cuplate cu celebra combinaţie #31#, pot fi folosite aparent judicios pentru a suna până dai de o voce feminină agreabilă. Care la auzul unor cuvinte romantice precum ”vreau să-mi bag pula-n pizda ta” să-şi intre imediat în rol şi să îi aline angoasele existenţiale.

 

Cei mai puţin norocoşi dintre ei formează numărul meu când sunt la calculator. De ce zic că sunt ghinionişti de-a dreptul? Fiindcă al meu calculator e conectat permanent la internet, deci e la un click distanţă de youtube şi de acolo la încă 10 secunde de tastat şi încă un click de dragul de Wagner şi ale lui walkirii. Sau de muzica pusă de DJ Cotco la ceas de taină.

Şi sincer, mă întreb cum o fi, să ai puţulica* sculată (relativ vorbind) să stai liniştit pe scaunul/ canapeaua personală, cu o băutură la alegere în apropiere, o mână în chiloţi, mângâindu-ţi ce găseşti în zonă şi cealaltă mână pe telefonul mobil, gata să-i şopteşti cuvinte dulci unei norocoase conjuncturale şi în loc să primeşti mulţumiri că ajuţi la începerea unei noi ere digitale, să ţi se facă educaţie muzicală cu muzică nemţească de operă şi hard rock. Merged.

 

*În accepţiunea autoarei, precum penisul e ceva pe la juma de pulă sau sub, puţa e ceva mai puţin decât un penis, puţica înjumătăţeşte puţa şi puţulica mai împarte la încă un doi. Deci doamnelor, nu uitaţi să aveţi la îndemână o lupă sau atropină ca să puteţi vedea ceva.

Exerciţiu de demagogie

Această scrisoare a ajuns în căsuţa mea poştală prin august. Adresa era cea corectă, doar de destinatar nu auzise nimeni în bloc.

 

Şi cum nu reprezintă corespondenţă privată şi nu conţine numele adresantului îmi permit să o postez aici, chiar dacă o fac cu multă întârziere.

 

Refuz să comentez ceea ce mi se pare un exerciţiu perfect de demagogie, chiar dacă aş avea de comentat mai mult de o pagină.

Viitorul sună la Vodafone. Şi spune că mai vrea clienţi.

Îmi place enorm reclama de la Vodafone cu pruncii.

 

Şi realizarea e făinuţă, şi  efectele speciale sunt bunuţe. Dar replica finală a lui Cerebel face toţi banii. ”Mai vreau copii”.

 

Părerea mea e că cineva din board-ul Vodafone a aruncat un ochi pe previziunile demografice ale României şi pe celălalt asupra  preferinţelor românilor şi a ajuns la o concluzie măreaţă:

–          Populaţia scade şi îmbătrâneşte

–          Populaţia devine refractară la achiziţia de noi telefoane/ numere de telefon

–          Populaţia devine mai refractară la modificarea planurilor tarifare

–          UE impune scăderea tarifelor

–          În noua generaţie nu e sănătos să se pună bază pentru asigurarea unei pensioare decente.

Presupun că după ce a rumegat 20 de secunde asupra rezultatelor a mugit de-au zăngănit şi literele de pe clădire:

– Băăăăăăăă, nouă cine ne mai plăteşte pensiile? Că ăştia sunt din ce în ce mai puţini şi mai mofturoşi. Faceţi băăăăăăăăăăăăăăăă un spot prin care să stimulaţi creşterea numerică a populaţiei până n-ajungem să studiem cazul cerşetoarei Onasis la ultimul team-building înainte de pensie!

Pisicanalizare

De fiecare dată când îmi aduc aminte ce am visat, dacă nu-mi place visul replica spusă pe un ton foarte hotărât e ”vise de noapte maică, vise de noapte”. Dacă-mi place ce am visat, replica spusă pe un ton oarecum pios, ”semne de la Dumnezeu maică, semne de la Dumnezeu drăguţul”. Azi dimi am primit semn de la Dumnezeu drăguţul. Se făcea că eram undeva mişto, cu vagi influenţe Balcic, cu o burtă până la gură pe care se odihnea relaxat Goguţă-maică made by Fuji. Şi pe când eram eu ocupată să pozez o broască ţestoasă ciudată foc, cu nişte picioare lungi ca ale Claudiei Shiffer, o persoană rea, nu dau amănunte, m-a încuiat într-o grotă falsă. Ghinionul persoanei sus numite e că eram familiarizată cu locaţia şi ştiam cam ce se găseşte prin ea. Şi m-am uitat la suficiente filme cu survival in the wild. Aşa că m-am apucat de scotocit şi prăiduit (raid+prădat) temeinic locaţia. Cel mai mult m-a bucurat că am regăsit o lamă de javelină din epoca de piatră, (una dintre acelea după care am oftat neconsolată la Muzeul Militar Naţional şi de lângă care a trebuit să fiu luată pe sus că începuseră nişte muzeografe să-şi facă de lucru pe lângă mine, să identifice oarece pete şi urme de praf, nu de alta dar să ţină sub strictă observaţie suspecta care lăcrima în faţa lamelor de javeline şi vârfuri de alte obiecte contondente). Aşa că mi-am sacrificat două degete de la mâna stângă, legând cu un şnur de piele udă o bucată de lemn şi vârful de javelină realizând un frumos stabbing implement, vorba lui Bear Grylls. Şi am mai găsit un minunat colier de perle, luuuung de vreo 3 m şi ceva, pe fir de argint, numai bun de transformat în nunceag. Aşa că atunci când a apărut persoana cea rea, care-şi freca mânurile în aşteptarea a ce rău îmi va face, m-am prostit cu acel colier, pleznind-o de câteva ori, distrăgându-i atenţia de la mâna mea stângă, până a ajuns în apropiere (close range) şi zbang! i-am băgat frumoasa lamă în inima aia neagră şi m-am tirat cu un zâmbet de mâţă care a primit acces nelimitat la rezerva internaţională de smântână.