Un exemplar de blondă rasată

E o vomă (și atributul ăsta a primit nominalizarea nr. 10, primele 9 nefiind totuși potrivite pentru până în ora 12) de melodie la Romantic FM care-mi toacă mie nervii când mi-i lumea mai dragă.
M-am bucurat cân au renunțat să mai difuzeze porcăria aia manelistă cu nuș ce ochi verzi a lui Randi/ Morandi, ghinion, am făcut-o prea devreme.
Un june cu prune-n gură se bălăcește în propria mizerie în care s-a scufundat deoarece juna blondă cu care a petrecut o vară ș-o iarnă l-a abandonat. Și fiindcă junelui mascul îi șade bine disperat, puțind a depresie și a suferințele lui Werther, se declară la pământ și indispus să se ridice.
Nuș cum să-i povestesc – și să le povestesc și celor care empatizează cu el dar ca să o citez pe o doamnă ”pizda are prețul ei”. (Da, știu, și pula, dar despre asta vom vorbi în altă analiză pe text, când oi mai auzi-o pe Delia văicărindu-se că aia are și ea n-are. )
Când tu o alegi fiincă ”ți se pare un exemplar de blondă rasată/ superdotadă”, apăi tinere, pregătește-te să achiți prețul. O femeie care acceptă să fie percepută ca ”un exemplar”, e o femeie mercantilă. Și ori decartezi banul, ori îți faci un stoc serios de batiste pe care să le fluturi la gară. Sau cu care să-și ștergi mucii să nu se întindă până pe piept.
Dacă-ți alegi partenera doar după atribute la modă, practic nu formezi o relație ci negociezi cum o poți folosi pe post de accesoriu cu care să rupi gura competitorilor. Deci dama e îndreptățită să ceară dovezi materiale ale aprecierii tale. Vorbitul ca un puștan de 3 ani într-o criză de tantrum și vinilurile cu Janet Joplin nu sunt atât de impresionante încât să îi mențină atenția. Dacă vrei să ai o relație bling-bling, atunci pregătește-te să investești în strălucirea accesoriului feminin. C-altminteri singura audiență o să rămână băiatul care livrează pizza și care va da din cap îndatoritor și simpatetic până își încasează banii și bacșișul.

Vrei o relație? Atunci identifică ce-ți dorești într-una și caută pe cineva cu interese asemănătoare. Altmineri o să o ții dintr-o decepție în amor în altă decepție în amor și curând o să se sature oricine să  ”te numere” până când îți puți ție însuți atât de mult încât decizi să ieși din băltirea fals dureroasă în care te scalzi precum porcii în rahat.

În concluzie?
Trimiteți textierii cretini la muncă cinstită sau în intersecție. Și dacă vrei să cânți, ia niște ore de canto. Sau măcar la un logoped decent.

Profesorul, cultura orală și cultura scrisă

Profesorul, cultura orală și cultura scrisă

 

România, admitem sau nu, e o reprezentantă de seamă a națiilor cu o cultură orală stabilită în milenii și o cultură scrisă care datează de mult prea puțină vreme.

Diferența fundamentală dintre cele două tipuri de culturi competitoare fiind că în cultura orală ai nevoie să ai o memorie beton și capacități de reproducere a textului, pe când cultura scrisă se bazează pe obiecte pentru propagare și pe oameni pentru a fi creată.

Cultura română scrisă începe să existe timid cu Ivireanul, care sfânt sau nu, mai român decât mulți români fiind, nu a aparținut genetic acestui spațiu.

Dar lupta de guerrilă dintre cultura scrisă și cea orală a continuat, a se vedea coloana sonoră a filmului ”Aferim”. Dascălul e cel care chinuiește, e grec – liftă străină care nu poate să facă bine exemplarului autentic autohton – și imaginea a rămas în memoria colectivă.

Acum, ca fost elev, pot spune că nici profesorii nu se omoară cu schimbarea acestei mentalități. Cu enormă durere spun că majoritatea profesorilor pe care îi cunosc recompensează reproducerea mecanică, aka recitarea, în detrimentul gânditului individual și a înțelegerii faptelor predate.

Așa că eu, în calitate de fost elev, vă împart în profesori recitatori și profesori conceptuali.

Și am să spun, că deși pentru majoritatea populației de părinți, profesorul recitator e idealul: îl face pe ăla micu” să poată debita niște vorbe mari la comandă, deci e apoteoza dresorului. Și pentru acei părinți care nu sunt obișnuiți să gândească ei înșiși, profesorul nu e un fuștei în scara viselor copilului ci un dresor de lei, recompensabil doar dacă odrasla e cuminte și capabilă la apăsarea de buton adecvată să turuie o bucată de materie.

Și cum, repet, am avut și eu parte de doza mea de profesori recitatori, n-am înțeles până pe la 39 de ani cât de dificil e să predai. Că în definitiv ce greutate e să repeți același lucru an de an și să pui an de an aceleași întrebări? Dacă ești orientat spre expunerea mecanică, greutatea nu e mare, tot ce trebuie să ai e o memorie beton și s-a rezolvat totul.

S-a terminat ora, s-a pus bifa și gata, norma e îndeplinită.

Astfel de profesori chiar nu au nevoie nici de vacanțe, nici de sporuri de stress nici de recunoaștere socială. Deoarece nu fac eforturi. Elevul e o șaibă și șaiba trebuie strânsă până se obține efectul necesar. Stahanovist.

 

Și din nefericire acești profesori eșuați în învățământ din frică pentru viața reală sunt colegi cu profesorii conceptuali.

Acei profesori care nu impun cum să gândești și ce să reproduci sunt catastrofali pentru profesorii care se străduiesc să te facă să înțelegi despre ce e vorba și să vezi importanța fiecărei cărămizi a materiei predate. (La dracu, după ce-am terminat liceul n-am mai vorbit de parameci și de euglene decât cu un singur om, dar discuția aia despre care o să vă rog să mă credeți că a fost fascinantă nu ar fi putut avea loc dacă nu știam ce înseamnă acele ființe monocelulare și care a fost contribuția lor evolutivă.)

Acest gen de profesor resimte din plin stressul ocupațional și norma de cca 4 ore pe zi e extenunantă deoarece are nevoie de timp pentru a formula de fiecare dată informația astfel încât să devină atractivă și pe înțelesul fiecărui auditoriu. Și da, munca acestui gen de profesori e imposibil de cuantificat, deoarece elevul lor nu e o șaibă ci un om în devenire.

Știu că timpul acestor profesori e limitat și că fiind ei înșiși oameni, nu semizei, e nevoie de un efort suplimentar de a-i face și pe părinți să gândească.

Dar acest gen de profesori ar merita să iasă la pensie mai devreme și mai ales să beneficieze și de salarii extraordinare și de pensii speciale. Fiindcă sunt tutorii unui neam, nu groparii tinereții indivizilor neamului.