Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc – partea a doua

Încep cu sfârşitul, partea iniţială urmând să apară când oi avea timp.

 

Dl Laszlo Tökes a declarat cf. ziarului Libertatea că ar trebui reînfiinţate batalioanele secuieşti ale morţii.

Am două întrebări:

– ce fel de preot creştin poate cere aşa ceva?

– unde dracu sunt autorităţile româneşti şi de ce nu fac nimic pentru a-l trimite fain frumos la închisoare pe acest cetăţean care incită la crime interetnice şi ură? 

Anunțuri

Iubire bibelou de porţelan

Cândva se scriau versuri, unele ajungând nemuritoare despre sentimentul de iubire. Cândva cavalerii îşi riscau viaţa sau măcar membrele pentru o panglică sau un sărut al mâinii doamnei.

Acum o găseşti mult prea uşor

xx

Întrebarea mea pentru domnişoarea de mai sus ar fi cum ar defini ”răsfăţul” şi ”aşa cum merită”. 

Eu i-aş sugera măcar să nu aibă pretenţii să fie iubită ca-n filme, vorba bancului să nu primească fix asta.

(Iubita mea s-a uitat adanc in ochii mei soptindu-mi tainic la ureche:
“Vreau sa ne iubim ca-n filme!”;
Indata am intors-o invers si i-am bagat-o in gura, cautind sa i-o indes cit mai adinc in git. Cu o mina am inhatat-o de buci, tragindu-le mai aproape, apoi am scuipat-o in fund si in vagin, strecurindu-i cite un deget in fiecare. In timp ce o trageam cu dintii de clitoris, mi-a venit sa ejaculez asa ca am improscat-o pe toata fata si parul.
De atunci n-am mai vazut-o si nu-mi dau seama de ce… presupun ca nu ne uitam la aceleasi filme…)

 

Arde-i pe corupţi

Vă mai aduceţi aminte de poza în care prezidenţiabilul Băsescu avea un ditamai ardeiul iute-n mână cu care promitea să lupte împotriva corupţiei în 2004? 

Eu da. (Recunosc, m-a amuzat sloganul şi am crezut în integritatea ofiţerului de carieră şi am crezut în sinceritatea luptei anti-corupţie. Vise naive alimentate excesiv de Infanteria stelară, neică Heinlein, respect, dar prea idealist ai fost şi prea cu idealuri ai încercat să ne contaminezi!)

Numai că e 2014 şi am învăţat că la momentul de faţă niciun politician de care am auzit nu are coloană vertebrală şi dacă-i faci o poză Roentgen (vezi Mucegai Ales) o să găseşti sigur o mână care-l susţine. Şi una care-l ţine de boaşe strâns, ca nu cumva să-l ia valul pe politicianul ajuns într-o funcţie vizibilă şi să nu aibă vreo erecţie spontană care să dăuneze intereselor care l-au propulsat.

Cine-l duce la raze pe providenţialul prezidenţiabil Iohannis, sasul minune al Sibiului?

Politică iar, fiindcă e iar vară

De prin martie mă tot roade o întrebare. Stăteam de vorbă cu cineva care a participat la prima alegere a domnului Băsescu în calitate de şef al statului. Participare extrem de activă în campanie şi chiar membru al staffului.

Povestea e tristă şi n-am s-o dau aici, fiindcă neavând nicio dovadă nici că mi s-a povestit nici că cele auzite de mine sunt reale, mi se pare bârfă fără rost. Problema e că portretul prezidenţiabilului Băsescu schiţat de către această persoană e al unui om rău, fără scrupule, ranchiunos – calităţi pe care preşedintele Băsescu a dovedit în repetate rânduri că le are. 

Nedumerirea mea maximă este următoarea: cei care l-au propus şi propulsat în poziţia de prezidenţiabil îi ştiau metehnele şi tarele. Cei care l-au promovat în prima campanie electorală îi ştiau metehnele şi tarele. Atunci cum poţi să-ţi permiţi să vinzi alamă sunătoare la preţ de aur?

Iar dacă l-ai promovat, cum îţi mai poţi permite să spui că ştiai dinainte de a ajunge-n fruntea statului ce persoană departe de imaginea pe care tu cu mânuţa ta i-ai creat-o? 

Soy un Rumano in Madrid

S-au inflamatără spiritele precum tărâţa-n borş că nişte spanioli ne-au luat peste picior şi ne-au făcut hoţi şi curve. CĂ CUm întrăznesc ăia să ne eticheteze aşa?

Apăi

– ungurii sunt….

– ţiganii sunt….

– evreii sunt…

– musulmanii sunt…

– catolicii sunt….

În loc de puncte puncte puneţi toate etichetele discriminatorii şi jignitoare pe care le-aţi auzit de-a lungul anilor. Sau poate chiar le-aţi spus fiindcă aşa am fost educaţi să credem despre noi că suntem buricul creaţiei şi a doua naţiune aleasă, deşi realitatea ne contrazice flagrant.

Părerea mea e că omul ăla are dreptate să cânte şi că nu e discriminator, fiindcă o mulţime de români (etnie conlocuitoare sau  nu) asta fac, fură şi/ sau se prostituează. Nu toţi sunt Simona Halep.

Respectul se câştigă, nu se acordă pe baze etnice, bă coae.

 

Curăţenia lui Schrodinger

Motto: Într-o cameră poate fi ordine (şi curăţenie) sau nu. Însă nu-ţi poţi da seama decât după ce deschizi uşa.

Nu-mi place să fac nici ordine nici curăţenie. Însă urăsc mizeria mai mult decât nu-mi place să fac curat, aşa că aproape permanent în ultimii 20 de ani m-am ocupat cu sfinţenie de făcut curat.

Războiul cu ordinea l-am pierdut cândva, între copilăria mică şi copilăria şcolară. Când eram mică, prea mică să-mi amintesc singură, ori de câte ori vedeam ceva care nu era pus fix de unde era luat, urlam din răsputeri ”la locul lui”. Între acel moment glorios şi prezent, habar n-am cum, dar la 10 min după ce casa era lună, o transform iar într-un vortex de haos controlat. Şi mă depăşeşte cum dracu reuşesc asta.

Războiul cu mizeria anul ăsta a ajuns cam la remiză pentru mai mult timp decât ar fi trebuit. Pentru mine, pentru noi, n-am avut putere să mă ridic de pe canapea şi să arunc ceea ce nu-şi mai avea locul sau era în plus faţă de imaginea ideală. Am suferit o vreme din cauza lipsei de curăţenie strălucitoare, după care n-am mai avut putere să-mi pese. Pur şi simplu nu simţeam că am suficientă energie ca să fac câteva lucruri simple. Nimic nemaipomenit. Doar cele câteva ore necesare faimoasei curăţenii de Paşti

Acum, fiindcă probabil va veni cineva în vizită, am găsit rezervele.

Şi mi se pare nedrept că unui străin nu concep să-i ofer ceva mai puţin decât ce am mai bun, în schimb nouă am oferit ceva în cel mai bun caz mediocru.

Şi arde şi doare şi doare şi arde

Mă doare sufletul şi mă arde ceva în creier, ca o sârmă înroşită.

Şi-s ruptă-n două între iertare şi furie.

Ca om sunt furibundă. Nu pot să înţeleg nici minciuna, nici prefăcătoria, nici ipocrizia. Cu circumstanţe agravante fiindcă nu doar către mine au fost proiectate toate imaginile false ci şi către sine.

Ca membru de familie simt iertare şi o fază maniacală în care reiau în cap tot şi tot şi tot. Îmi face rău, simt nevoia să vorbesc şi am plictisit pe toţi cu mono-subiectul meu de care ţin cu dinţii ca pitbulul de mâna hoţului. Chiar dacă nu-mi aduce în niciun fel anii furaţi înapoi.

Dar e şi iertare. Fiindcă pentru prima oară-n viaţă înţeleg că nu-s un monstru, că nu e nimic defect în mine, nici măcar faptul că-mi doresc un şarpe. Fiindcă în sfârşit nu îmi mai simt sufletul fracturat între speranţa că e ceva bun în mine şi certitudinea că nu e.

Şi tot ce a fost necesar, o discuţie de 10 minute cu CINEVA şi să asist la o discuţie de 30 minute cu altcineva, să-mi văd toţi demonii personali nu demontaţi ci transformaţi în particule subatomice.

Priceless!