Haluin şi telefoane

Halloween-ul se trage din Samhain , o sărbătoare celtă de comuniune cu celelalte lumi. Un irlandez probabil beat şi foarte sărac a avut ideea de a folosi în locul unor alte recipiente să utilizeze dovleacul pe post de felinar, după ce moş Columb ni l-a adus alături de cartofi, roşii, cacao, vanilie, (aferim!) (avocado mai nou) şi tutun – minte proastă de bărbat! Şi uite aşa se încurajează barbar distrugerea unor surse de hrană care ar putea fi folosite mai bine, ca de pildă pentru nişte minunate plăcinte cu dovleac.

 

Booon, ăsta fusă preambulul. De ce pizda mamii mamii mamii mele trebuie să serbez eu o sărbătoare despre care preoţii chiar din zonele ex-celtice sau emergent celtice spun că e păgână şi nu creştină? De ce pentru numele lui Dumnezeu tre să fac musai ceva numai fiindcă nişte americani tembeli se deghizează în tot felul de cretinisme? Acu dacă se aruncă-n gârlă tre să fac şi eu la fel?

Că cică dacă au ascultat telefoane şi în parohia lor şi în alte parohii e rău. Rău şi urât. Deşi am o bănuială extrem de profundă că cei care urlă cel mai rău că nu e moral şi decent, sunt nervoşi fiindcă nu sunt în stare să îi emuleze.

Dej ueeee !

Anunțuri

Groapa de gunoi, metaforă a actualităţii

Mademoise Rădulescu, cea retrasă într-un minunat exil auto-impus în Monaco a găsit o păpuşă făcută în casă la groapa de gunoi a principatului monegasc.

Mno, felicitări pt implicare.

Dar filozofia pe margine e mizerabilă. Nu de alta, dar dacă valorile promovate prin păpuşile la modă sunt vane, atunci de ce se străduieşte atât de atroce să semene cu una?

Pi aR

Mucegăitul meu Radu şi cu pupiciosul de la Cathy m-au făcut să mă gândesc la prostii. Iar.

Subzistenţa religiei se bazează mai ales pe frică. Ceea ce e ciudat, cel puţin în cazul creştinismului, dat fiind că figura sa centrală, Iisus a afirmat răspicat că ”Dumnezeu e iubire”. Însă de două milenii frica e cea care se vinde.

Avem o descriere sumară a raiului: ”loc cu verdeaţă, loc cu răcoare, loc cu lumină” unde se presupune că sufletele înveşmântate în cămăşoaie albe ridică imnuri de slavă Creatorului cât îi ziulica de lungă. Şi cam atât. Fără prea multe detalii, să nu se smintească omul.

În schimb despre iad avem o mulţime de descrieri vii. Ba chiar şi imagini detaliate. Şi asta pe pereţii tuturor bisericilor.

Ca şi cum într-o agenţie de turism mi s-ar spune: ”dacă mergi cu noi o să fie verde, răcoare şi bine, crede-mă pe cuvânt. Dacă mergi cu concurenţa, asta te aşteaptă, ia aminte!”

Fâsurile vorbesc şi nu ne minţesc

Ce e seducţia? Să încerci să atragi irezistibil pe cineva. Să-l ademeneşti şi să-i zăpăceşti simţurile şi mintea.

Da, e util să ai la îndemână ceva palpabil, ca să nu trebuiască să stai permanent cu nasul în site-urile de astrologie ca să vezi ce comportament trebuie să mimezi ca să îi flatezi caracteristicile zodiei sau însuşirile pe care le prezintă mândra lui mamă. Sau să te străduieşti să-i găteşti o complicată salată de ţelină, scoici şi ghimbir, asezonată cu ciocolată cu chilli, nucşoară şi un praf discret de coarne de cerb sau de rădaşcă, totul desigur stropit cu un delicat vin alb, uşor dulceag dar cu suplimente de resveratrol care să-ţi declanşeze super-puteri de super-seducător. Ori chiar, Doamne feri, să înveţi ceva bune maniere.

Deci da, desigur, un parfum (www.superplayboy.ro) ajută.

Cam atât despre simţuri de la parfumieri.

Niciuna dintre Grandes Horisontales, nici Antonia lui Belizarie şi cu certitudine în niciun caz Cleopatra a VII a Ptolemeilor nu şi-au putut permite să ignore o armă atât de puternică. Despre Cassanova, cel care a fost gentilom of the fortune, traducător al Iliadei, suficient de bun cunoscător al patristicii ca să se poată contrazice cu Voltaire însuşi (şi să supravieţuiască social experienţei) politician desăvârşit şi mai ales amant fără de cusur, nu vreau să cred că mirosea a transpiraţie şi a cal.

Însă super puterile lor nu de nas ţineau ci de minte. Seducţia e a minţii

Cand este vorba de „Miez de Lapte”, Belle d’Imagination la ce te gandesti?

Fan brânză

 Image

Măi fraţilor, mie în copilărie gândurile despre lapte şi brânză nu îmi aduc aminte să fi fost prea plăcute. De copilăria mică nu mai ştiu prea bine dacă trebuiau să mă implore ca pe Împăratul Chinei sau făceam nazuri doar ca să nu îmi ies din mână. După ce am făcut hepatita A în clasa a 2-a, atunci chiar am detestat-o după dieta cu brânză de veci. Nu pot să vă zic ce înseamnă brânza de veci (nu de vaci, de veci, cunoscătorii ştiu de ce) pentru mine. Am decretat de mult că nu e bună nici măcar pentru animale, darămite pentru consum uman. Şi dacă aş putea, aş propune trecerea ei pe lista alimentelor interzise prin convenţia de la Geneva. Sau să fie trecută pe lista armelor chimice.

Noroc că am trecut peste această fază, ba chiar aş zice că îmi place brânza. Mult. Mai ales dacă-i caş dulce de vacă sau bivoliţă. Şi miezul de lapte (www.delaco.ro)  îmi place. Dacă este ce scrie pe etichetă, ar fi chiar în categoria super-brânzeturilor.

Cu ani în urmă, o mătuşă a mea, extrem de înţeleaptă i-a spus unui nepot că nu brânză îi dă să mănânce ci aur pentru corp şi minte. Tot cam aşa ar fi şi cu miezul cel de lapte.

 

Ce nu-mi place, nu-mi place campania Delaco. Băieţi, mă puteţi depuncta, mă puteţi exclude, puteţi să-mi daţi interdicţie pe viaţă de la consumul produselor Delaco, dar dacă asta-i şansa mea să vă spun ceea ce simt, atunci n-am nicio ezitare să o folosesc.

 

Deci:

Ce e aia ”fan brânză”? Măi advertizerul, măi scriitorul de reclame (ca să nu zic reclamagiul) lui mama, conform DEX FAN, fani s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. – Din engl., fr. fan.  Iar brânza nu e nici vedetă, nici mişcare artistică (deşi modul în care enşpe mii de vânzători de brânză joacă rol de sibieni e totuşi încadrabil într-un act artistic) şi nici n-o simpatizez. Parol! O mănânc. Goală, cu pâine de casă făcută cu mâna mea, cu salată de roşii, cu cartofi, în chiftele picante de dovlecei, în plăcinte sărate sau dulci, în fandositul cheese-cake şi nu în ultimul rând cu mâna, dar o mănânc. Nu schimb opinii cu ea, nu îi admir estetica mentală.

Şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când văd reclama aia cu Toni Delaco, aka ’ brânzeturilor, mafiotul caşcavalului, simt nevoia organică să mă răfuiesc cu arma-n mână. Fiindcă repet, pentru mine brânza înseamnă aur. E singurul aliment alături de iaurt care conţine toţi aminoacizii esenţiali. Adică ăia pe care dacă nu i-i dau eu, ficatul nu e în stare să îi metabolizeze şi tot corpul începe să funcţioneze aiurea. Da, o cantitate rezonabilă de brânză făcută din lapte, nu din chimicale, fără adaosuri aiuristice e în măsură să-mi ofere mare parte din necesarul de calciu şi de aminoacizi. Da, e gustoasă. Însă eşti ceea ce mănânci în parte. De renunţ la toate, prefer carenţe grave alimentare decât să mă transform într-un bătăuş cu brandul gros care se imaginează a fi ”tata’ şmecherilor”.

 

Aşa că stimate domnule Delaco şi stimată doamnă Simona Borascu aflaţi că eu când mă gândesc la ”miezul de lapte Delaco” că mă gândesc la o campanie deşteaptă, fără taţi obsedaţi de aranjamentul unor bucăţi de brânză în farfurie, deşi copii care o fură ori de câte ori zgripţorul clipeşte salvează câtva imaginea. Cu certitudine NU în genul Covalact fiindcă deşi aud obsesiv ”prea ca la ţară” în jurul meu nu sunt în stare să definesc mental ce înseamnă a fi nici prea bun, nici prea ca la ţară, oricât de apetisant ar vrea să fie vocea din off. Nu ”în genul Napolact”, deşi aceea mi se pare o campanie unde s-au folosit neuroni. Mi-aş dori o campanie originală, care să nu mă facă să simt nevoia să schimb canalul sau să îmi julească bunul simţ ca la Târgu Ocna, care să mă facă să zâmbesc şi de la care să aflu de fiecare dată că nu cumpăr brânză de la voi ci aur pentru corpul şi mintea mea.

 

Eu când mă gândesc la ”miezul de lapte Delaco” că mă gândesc nici mai mult nici mai puţin la să ne revedem curând la o astfel de campanie de marketing unde să aflu cum unul dintre cele mai vechi meşteşuguri din lume e adus în secolul 21 astfel încât să fiu mai sănătoasă şi mai longevivă. Fiindcă eu când mă gândesc acum la brânză sunt fericită, limba mea chiar e fericită.

Rubrică nouă

Amu dacă tot e liber să facă cine ce vrea în casa lui, atunci lansez şi eu o nouă categorie de posturi:

 

Gluma care nu ajunge niciodată în Daily Cotcodac:

Gluma de azi: E aşa de frig în casă încât mi-a făcut deja de trei ori gimnastica de încălzire şi tot am un ţurţure în loc de nas.

 

Gluma de astă primăvară: ”Am terminat curăţenia generală. Nu se vede nimic. Mai stau 5 min pe DC şi pe urmă mă apuc de curăţenia săptămânală, poate are vreun efect.”

 

Au mai fost şi altele, dar le-am uitat…

Memoriile unei gheişe mecanice

Image

You cannot call yourself a true geisha until you can stop a man in his tracks with a single look”.

Sclipiri de păcat şi trup de şarpe felin. Miros de piele şi de pădure. Un argintiu atât de intens încât părea sânge de elf încremenit într-o capsulă magică a timpului, lichid îngheţat într-o singură picătură.

Gheişa mea mecanică m-a împietrit fără măcar să-mi arunce o privire.

Prea mulţi ani am oscilat între concepţiile victoriene conform cărora fie frumuseţea e propria sa răsplată, deopotrivă călătorie şi finalitate sau germen al păcatului. Ea, frumoasa mea Corolla mi-a demonstrat contrariul. Că frumuseţea are un scop precis. Şi acela nu e seducţia mea ci siguranţa şi confortul meu.

De Toyota Corolla mă leagă o veche pasiune. Ba chiar aş zice o veche dragoste. E drept că nu de modelul 2013 ci de modelul 2000 când am urcat prima oară la bordul uneia pentru o plimbare.

Varianta 2013 e încă mai charmantă. Un test drive şi nu pot să uit torsul fin al motorului, silenţios până la uitare, dar acolo, doar cât să-mi amintească de caii putere de sub capotă. De fineţea cu care maşina răspundea la comenzi, de puterea gata să o dezlănţuie la cel mai mic moft al meu. Motorul torcea, pisică mare, abia domesticită, sursurându-mi promisiuni mie, numai mie. Şi nu doar promisiuni de viteză şi putere ci mai ales promisiuni de siguranţă. Eh, sunt femeie şi siguranţa mea e mai importantă decât adrenaline rush. Nu că nu mi-ar putea oferi şi asta la nevoie, căci micuţa bijuterie mecanică poate să te facă oricând să simţi că zbori dacă asta îţi doreşti.

O sclipire de geniu la fel de strălucitoare ca şi nuanţa noii Corolla. O maşină potenţată şi pentru el şi pentru ea, gata să se schimbe pentru orice şofer, oferindu-se până la fuziune.

Parafrazez: You cannot call yourself a true Toyota Corolla until you can stop a man in his tracks with a single look”.

http://www.toyota.ro/cars/new_cars/corolla/index.tmex